Spectacolul seniorilor la CASPEV

0
205

Sala plină, unde își desfășoară activită­țile seniorii băimăreni, a arătat și de această dată un decor potrivit programului dedicat florilor, realizat de atelierul de Creație.
Prima parte a spectacolului a avut un caracter liric, cu corul „Crizanteme” dirijat de prof. Mihaela Bob și Livia Lazăr, care a prezentat o creație proprie, în versuri, iar în partea a doua s-a lansat cartea seniorului Vasile Pătrășcoiu.
Prezentarea celor două volume “La răspântie de drumuri” și “Omul care sfințește locul” a fost făcută de Ștefan Lupșa, președintele CASPEV.
Aprecieri au făcut d-na Betty Kirchmajer Donca, poetă, romancieră, traducătoare din literatura franceză, Petru Creț și Maria Berciu, scriitoare, poetă și pictoriță.
La sfârșitul programului, Vasile Pătrășcoiu a mulțumit tuturor celor prezenți, în special doamnei Irina Obernauer, care i-a fost muză în cel de-al doilea volum.
(v.g.t.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.