După afișarea primelor rezultate obținute de către candidații din județul Maramureș, prezenți la examenul de Evaluare Națională 2022, s-au înregistrat 412 contestații depuse/ transmise.
Situația statistică este următoarea: 1 la proba Limba și literatura maternă; 288 la Limba și literatura română; 123 la Matematică.
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș reamintește că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe internet, respectându-se prevederile GDPR.
Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie.


























