N-am mai mers de o vreme în punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmației, deși informații continuăm să aflăm despre ce e dincolo, mai cu seamă din comunitățile ucrainene de la noi. Facem deci o trecere în revistă a informațiilor, chiar dacă pe alocuri începem să simțim o reacție de respingere. Chiar subiectivism.
Cu ajutorul serviciilor mai vorbărețe, gen britanic, polonez sau american, ba și al celui ucrainean, avem o imagine a războiului, la acest moment. Institutul pentru Studierea Războiului face periodic o hartă a luptelor și a teritoriilor ocupate sau eliberate. În Nord Est, la Harkiv, rușii mai tachinează pentru a bloca trupe ucrainene doar, cu șanse minime de a recuceri. La fel, aduc vorba, propagandistic, de unități de rachete montate în Belarus. Presează cu tot ce au, respectiv munți de muniție de tun rămași de decenii prin depozite, în Est, pentru a ocupa total zona Donbas. 
Cu care să rămână, ca o mare victorie. Tot propagandistică, dat fiind că au pierdut în Ucraina în câteva luni oameni și muniție mai multă decât în ani de Afganistan și de Cecenia la un loc. În sud, la Harkiv, rușii au o mare problemă, frontul e la kilometri de oraș, susținut din spate de partizani. Recucerirea zonei ar aduce liniștirea Odessei, încă o felie de liniște pentru îndepărtarea rușilor de centrala nucleară de la Zaporoje. De asemenea, rămași cu două enclave, Crimeea și Donbas, supremația în Marea Neagră devine problematică, ba discutabilă.
Ce spun și ce simt maramureșenii noștri despre Ucraina?
Oferim discreția cuvenită persoanelor, pentru părerile tranșante, mai ales că o face până și președintele țării, întrebat de aportul nostru.
“Io știu clar, de la oameni de aici, că traficul merge mai departe, fără probleme. Magazinele la ei îs închise, trăiesc din ajutoare, dar micul trafic e la fel de viu, neschimbat”. “Cât a fost iarnă, ne-au protejat munții. Acum, dacă va fi iar necaz, în 2-3 ore îs aici, peste munți. Ei au drumuri dincolo făcute spre graniță și chiar pe graniță, circulabile, nu ca noi”, spune alt român de etnie ucraineană. “Vin peste graniță și se duc la centrele unde sunt ajutoare și iau una-alta, trec, revin. Nu mai fac cumpărături, vin la gata”, spune un sighetean. “Ne omoară cu bancomatele, nu ne putem scoate salariile, tot scot și scot bani…”, zice alt sighetean. “Până aduc țigări, e bine. Stai pe când or începe să aducă ce le-o cărat americanii…arme și alte cele…”. 
“Să vezi ce opăriți îs românii noștri de dincolo…se apropie perioada în care ei suiau în tren și plecau cu sămânță spre Moscova și mai la nord. De acolo și-o făcut casele, nu din muncă în Occident, nu din agricultură”, spune un alt maramureșean. Pe de altă parte, a scăzut mult numărul celor care intră în țară, pe la noi. Sau cel puțin al celor care fug de război. Dar ni se spune că tinerii sunt vânați în Ucraina, inclusiv în baruri și pe la piscine, pentru a fi încorporați. Aflăm că agricultorii de acolo, persoane fizice, vin cu grâne la graniță, pentru a le vinde la prețuri bune. Războiul din vecini e departe de a se fi terminat, iar liniștea, apoi reconstrucția, sunt undeva departe, greu de ghicit. De când e lumea, războiul a distrus destine, comunități… a îmbogățit băieți deștepți, a restartat societăți și a îngreunat viața vecinilor apropiați ai conflictelor.
Nu e nimic nou. Și deocamdată, în ciuda reacțiilor alergice, ne-am comportat absolut civilizat și decent, noi, maramureșenii. Ar fi bine să rămânem cu obrazul curat și pe mai departe, în ciuda propagandei ce amintește felii de istorie nefericite. Mai ales că reproșuri ar putea apărea de ambele părți.
