În Maramureș • Tabere pentru copiii din Ucraina

0
74

În perioada 16 – 22 iulie, Consiliul Județean Maramureș, la propunerea Comitetului European al Regiunilor, alături de Asociația Orașelor din Ucraina și împreună cu Instituția Prefectului Maramureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș, YMCA România și YMCA Baia Mare, desfășoară o serie de activități pentru organizarea unei tabere destinate copiilor ucraineni proveniți din zonele de conflict: Donetsk, Karhkiv, Mykolaiv, Bucha.
În prima zi a taberei, cei 12 copii ucraineni alături de însoțitorii lor au vizitat Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare unde au descoperit sistemul solar, iar în cupola planetariului au vizionat o prezentare a constelațiilor și filmul „Satelix” prezentat în limba ucraineană. În a doua parte a zilei, micuții au vizitat Muzeul Satului în cadrul căruia s-au desfășurat ateliere de creație, precum și un joc-concurs „vânătoare de comori” prin zona caselor tradiționale. Ziua s-a încheiat cu o vizită în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare unde au putut admira vestigiile istorice și Turnul lui Ștefan.
În săptămâna 18 – 22 iulie, cei 12 copii ucraineni, însoțiți de doi educatori veniți direct din Ucraina, sunt găzduiți în tabăra YMCA.
Copiii se distrează, învață și experimentează împreună, activitățile fiind fundamentate pe valorile YMCA: grijă, respect, onestitate, responsabilitate, încredere și diversitate. Comunicarea se face în limba română și engleză, iar cei mici care nu știu foarte bine engleză sunt ajutați de translatori ucraineni.
Echipa YMCA este formată din profesioniști în programul de tabără, 8 angajați și 30 voluntari români și ucraineni. Activitățile taberei au loc la Centrul Comunitar ROUA, Baia Mare, str. Magnoliei nr. 10, și împrejurimi. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.