Traian Rad Tăut este una dintre figurile reprezentative ale sportului maramureșean, în special al voleiului, un om apropiat, trup și suflet, de Știința Explorări Baia Mare.
Dacă această echipă există și sperăm să rămână pe firmamentul voleiului masculin românesc mult timp și de acum încolo, i se datorează și lui Traian Rad Tăut. Când Explorări a trecut prin momente grele și chiar a fost la un pas de dispariție, domnul Traian Rad, împreună cu alți oameni iubitori ai voleiului, dar și cu influență, au salvat clubul și tradiția voleiului băimărean a mers mai departe.
Apariția în voleiul băimărean pentru Traian Rad Tăut s-a consemnat în 1997, an în care a devenit președintele echipei “U” Explorări Baia Mare. Din postura de președinte, domnul Tăut a fost ales membru, în perioada 2004-2008, în Consiliul Director al Federației Române de Volei. Sub mâna acestuia, cel mai important parcurs pentru Știința Explorări datează din 2011, când Baia Mare a devenit vicecampioană națională, nu înainte ca, în 2010, trupa antrenată de Marius Botea și Sorin Pop, ca și acum de altfel, să bifeze și o finală de Cupa României.
Știința Explorări Baia Mare a fost tot mai marginalizată de autoritățile locale și județene, iar Traian Rad Tăut a decis ca încet, încet să renunțe la funcția din cadrul clubului. S-a retras discret, însă tot discret a ajutat, în continuare, clubul atât de drag lui. Chiar dacă nu mai deține vreo funcție oficială, Traian Rad Tăut nu a renunțat la atașamentul față de echipă și este nelipsit de la jocurile de pe teren propriu. Pesemne că dragostea pentru Știința Explorări nu a dispărut.
Cum mâine este o zi specială pentru Traian Rad Tăut, care va împlini o frumoasă vârstă, îi dorim să rămână un om la fel de simplu, să aibă sănătate, împliniri personale și profesionale, dar îi transmitem și tradiționalul “La Mulți Ani!”































