Mănăstirea Bârsana din Maramureșul Voievodal a adunat mulțime de credincioși, duminică, 24 iulie. Aici a fost săvârșită Sfânta Liturghie, de PS Iustin, episcopul ortodox al Maramureșului și Sătmarului, alături de un oaspete drag, venit de pe plaiuri americane, Înaltpreasfințitul Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi. Cei doi ierarhi au slujit împreună în fruntea unui sobor alcătuit din 10 preoți și 4 arhidiaconi.
Prezența mitropolitului a fost un răspuns la vizita pe care Întâistătătorul Eparhiei Maramureșului și Sătmarului a făcut-o în luna mai în Statele Unite ale Americii și Canada, precum și prezența în Maramureș la întâlnirea ce a avut loc ieri, 26 iulie, cu colegii de an de la Facultatea de Teologie pe care a absolvit-o în urmă cu trei decenii.
Slujirea la Mănăstirea Bârsana a fost și un semn de mulțumire pentru maica stareță stavrofora Filofteia Oltean și obștea mănăstirii, care au dăruit bisericii de lemn în stil maramureșean din Caracas, Venezuela, 65.000 de șindrile necesare pentru restaurarea acoperișului, executat în urmă cu un sfert de secol și care acum necesită refăcut. De altfel, pentru ajutorul oferit, ÎPS Nicolae i-a conferit maicii starețe, Filofteia Oltean „Crucea Mitropolitană Americană”, iar aceasta a dăruit oaspetelui o bederniță cu hramul mănăstirii pe care o conduce, puse sub ocrotirea Soborului Sfinților 12 Apostoli și o icoană.



























