Al doilea volum din Jurnalul Cavalerului, lansat la Biblioteca Judeţeană

0
56

La Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare a avut loc lansarea volumului al doilea al cărţii „Jurnalul Cavalerului: Povara titlului de cavaler 1943-1958”, autor: Mircea Cosma, apărut la Editura Typo Das Solutions, Ploieşti, 2022.
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Societatea cultural-istorică „Mihai Viteazul” din Ploieşti. La masa rotundă au participat familia autorului, istorici, militari, profesori, bibliotecari și câțiva reprezentanți ai Asociaţiei „Pintea Viteazu” Maramureș a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Moderatorul evenimentului, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu, dr. Teodor Ardelean, a vorbit despre autor, făcând trimitere la bogata lui activitate în slujba națiunii române. „Seria de trei volume se completează azi cu cel de-al doilea, pagini de memorialistică, al cărui personaj principal este o personalitate românească bine articulată în perioada în care a trăit. Societatea a dorit să așeze în haine de rezistență, în materiale precum piatra sau bronzul, destinele marilor personalități ale neamului, iar aici putem vedea rolul monumentelor ca elemente de for public în viața comuni­tății”, a declarat directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”.
Mircea Cosma a declarat că, în perioada scursă de la întâlnirea din 2019, a reușit să ridice un bust al Cavalerului, care a fost dezvelit în data de 2 septembrie 2021, în Sala de tradiții a Garnizoanei Baia Mare și în data de 2 iulie 2022, a dezvelit statuia cu numărul 300, pe locul bătăliei de la Lipnic (azi în Republica Moldova), dintre Ștefan cel Mare și tătari.
Invitat să ia cuvântul, Cristian Mareş, directorul revistei „Tactica și strategia”, a spus despre cartea lansată: „Acest jurnal este printre cele mai complete dintre paginile de memorialistică despre cel de-al Doilea Război Mondial și este cu atât mai important având în vedere faptul că zeci de ani nu a putut fi publicat. Dacă în primul vo­lum îl vedem pe luptătorul Ioan Cosma, liderul Diviziei 2 Munte, în cel de-al doilea îl regăsim pe Cavalerul decorat cu ordinul «Mihai Viteazul», locțiitor al comandantului Batalionului fix – Criș, care a participat la bătălia de la Sebiș, contra armatelor maghiară și germană, în urma căreia a ridicat, la Chișindia, o troiță în amintirea celor căzuți”. La finalul evenimentului, autorul a dezvăluit titlul volumului trei al trilogiei, care va purta numele „Urmașii Cavalerului” și a acordat autografe pe cărțile oferite celor din sală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.