Duminică, 28 august 2022, a XI-a după Sfintele Rusalii, când în biserici se citeşte pilda datornicului milostiv, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Copalnic-Mănăştur, Protopopiatul Lăpuş, preot paroh Florian Ioan Oros, farmacist, unde a târnosit biserica renovată şi a sfinţit capela de cimitir, lumânărarul şi Altarul de vară, în care a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Oficiată după toate regulile Bisericii de Răsărit, slujba de târnosire a fost oficiată în partea de început a zilei, captând atenţia credincioşilor prezenţi, constituind evenimentul central. A fost sfinţit exteriorul bisericii, pictura din interior, catapeteasma şi icoanele de pe ea, Proscomidiarul, pictura din Sfântul Altar şi târnosirea propriu-zisă, când în Prestol au fost aşezate, în piciorul său, Sfinte Moaşte de Sfinţi Mucenici din secolul al IV-lea de la Niculiţel, Zotic, Atal, Camasie şi Filip, împreună cu Documentul de Sfinţire, şi au fost sigilate cu ceară topită. „S-a făcut o lucrare pentru un secol. S-a completat ansamblul exterior, deşi incita este puţin generoasă, totuşi s-a construit capela de cimitir, prima dată, apoi lumânărarul şi, în cele din urmă, Altarul de vară. Deci este un ansamblu arhitectural şi ne bucurăm din suflet pentru această realizare şi am venit cu mult drag, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Biserica Ortodoxă păstrează această rânduială de două mii de ani”.
Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Copalnic-Mănăştur a fost zidită între anii 1880-1884, sub păstorirea preotului Mihai Anca, din contribuțiile benevole ale credincioșilor. Lucrarea a fost executată de meșterii Ioan Muntean, Emil Orban și Maftei Pop (localnic – ajutor de zidar). Pereții sunt din piatră adusă la fața locului din „Dealul Pietrișului” de credincioșii parohiei.
Reabilitarea bisericii s-a făcut printr-un proiect european, pregătit timp de doi ani, 2015-2016. În 2017 au început lucrările de restaurare. Toate lucrările au fost realizate între anii 2000-2022, sub păstorirea preotului paroh Florian Ioan Oros şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin.
Cu ocazia târnosirii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a dăruit bisericii cel de-al doilea hram: Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Voievod, cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi sfetnicul Ianache”.
Un sobor de peste 25 de preoţi şi diaconi a slujit la acest eveniment al Parohiei Copalnic Mănăştur, eveniment care se petrece o dată la câteva sute de ani.
Distincţii
Cu ocazia slujbei de târnosire, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a acordat celor care s-au remarcat în realizările de la complexul bisericii ortodoxe din Copalnic Mănăştur mai multe acte de vrednicie.
Preotul paroh Florian Ioan Oros, farmacist, a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce, fiind hirotesit întru aceasta.
Consiliul Parohial şi prim-epitropul Prof. Ioan Bota a fost distins cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru mireni. Corul bisericesc „Voci Mănăşturene” a fost distins cu Medalia „Justinian Arhiepiscopul”.
Au fost distinşi cu Diploma Omagială Profesorul Ioan Bota, prim-epitrop, primarul Vasile Ştefan Mihalca, viceprimarul Ioan Vlad Costin, epitrop II, Dr. Vlad Severus Paşca, epitrop II şi membru în Adunarea Eparhială, paraclisierul Ioan Nistor, cântăreţul bisericesc Gheorghe Florian, Ing. Cornel Cuşner, managerul firmei RUSTIC, care a realizat lucrările de reabilitare a clădirii bisericii, Arh. Dan Floruţ Floruţan, Marcel Andrei Mare, Inginerii Sorin Vida şi Mircea Drăgan, Mărioara Bota şi mulţi alţii.
Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”