Vara aceasta, peste 100 de copii ucraineni au avut parte de două săptămâni de liniște, joacă, bucurie și relaxare, în două tabere organizate la SunRai Village Maramureș, cu sprijinul Fondation de France.
În unele cazuri, copiii au fost însoțiți de mămicile cu care au reușit să fugă la timp din Ucraina sau de educatorii din centrele de plasament. Prin jocuri de echipă, au învățat împreună că atunci când scopul e comun orice barieră poate fi învinsă: de la cea a limbii până la mobilitate sau îndemânare.
Prin echitație, au învățat să fie mai blânzi și atenți în jur, iar în muzeele vizitate au descoperit animale și plante de care nu știau că există, dar și povești triste din epoci demult apuse.



























