Unii fac mare vâlvă și paradă din ceea ce cred ei c-ar avea de oferit, turistic. Au și n-au ce arăta, dar au determinare. Alții, ca în cazul de față, ascund parcă minunățiile avute, ca să nu fie deranjați de turiști. Sau de turismul de masă, probabil. Comuna Sarasău de pe Culoarul Tisei are din start o serie de atuuri.
Nu ieși din sat și deja are o superbă biserică greco-catolică modernă, de asemenea are una dintre cele mai frumoase biserici vechi de zid și lemn din tot Maramureșul, de secol 14. Apoi, în lunca râului Tisa, Sarasăul are o zonă umedă protejată UNESCO, Zăvoaiele Tisei, cu brațe moarte, bălți, cu faună piscicolă și păsăret impresionante și des studiate.
Dar am ales s-o luăm în sus, la munte, după ploi mari, să vedem cascada Ciuroi și alte cele. Intrăm deci pe strada Pădurii, cum ne-a învățat Google Earth, în lipsa unei îndrumări locale. Din nefericire, pe toți cei ce i-am întrebat, pe traseu, nu i-am putut lua în serios… habar nu aveau de cascadă, ne trimiteau la Săpânța.
Nici de stâncării ori de drumuri spre Câmpul Tătaru. Pornim pe asfalt, îl pierdem în dreptul unui cartier de romi, trecem apoi pe lângă o cetate medievală de secol 12, ce a fost studiată de arheologi, pe Dealul Cetățeaua. Și începem urcarea, pe drum auto de deal, pietruit, dar abuzat de utilaje și de ploi. Suntem pe Valea Muntelui, urcăm spre vârful Văcaru. Apar stâne, lăsăm mașina la Izvorul Broaștei, din care se alimentează un viitor lac cu pește. Păstorul ne îndrumă, și el aiurea, spre ceea ce căutam: o interesantă desprindere din abruptul Crestei Pietrii, ca un rift, dar nu sub ocean. Un perete de piatră căruia unii săteni îi spun Piatra Ciuroiului, alții Piatra Bârgobanului, acolo mai sunt asemenea falii desprinse, mai există Piatra Șarampăului și Piatra Tisei. În acea desprindere, se naște, aparent doar primăvara la topirea zăpezilor, o superbă cascadă temporară, Ciuroi, ne explică montaniardul Ioan Pop.
Dar înainte să ajungem la destinația noastră, luăm de bună îndrumarea haotică și o luăm razna, pe un drum forestier inițial bun, care se transformă urgent într-un dezastru. Drumul forestier urcă spre o culme, se văd urme de pădure abuzată, ca la vecina Săpânța. Se văd inclusiv copaci răniți, frecați, aproape omorâți de frecarea lemnelor trase aiurea. Copaci de 10-20 de metri, subțiați la bază de frecarea cu alte lemne, supraviețuind cu rănile închise, dar cu jumătate de diametru, la bază, o imagine oribilă. Îi zice pădurea Ungureanu și nu mai vrem s-o vedem altu’. Trecem de vârful Văcaru, căutând Piatra Ciuroiului pe care de fapt o lăsasem de mult în urmă, ieșim în Poiana Văcarului, pe cel mai urât drum forestier văzut vreodată. Imaginați-vă un drum forestier folosit și nu prea, dar abuzat în secret de ATV-uri, quad-uri și mașini 4×4. Plin de bălți în care s-a intrat cu furie, făcând valuri și săpând din margini. Plin de noroaie, încât faci slalom printre bălți și aproape schiezi pe noroaie. Fără bețe de umblat la munte, ești o victimă sigură acolo. Din loc în loc, doze de bere aruncate, din mers. Din loc în loc, semne desenate cu spray auto, numai de ei știute. O încrengătură de drumuri forestiere tot numai de ei știute și umblate te poate duce în dreapta spre Săpânța și cascada Custuri, înainte spre Poiana Pripor sau Piatra Văratecului, sau în stânga, cu mari riscuri, prin pădure deasă în care am simțit și miros de sălbăticiune mare, deasupra riftului căutat de noi.
Ne întoarcem, conștienți că suntem într-o pădure abuzată datorită izolării sale, nu protejată prin izolare, cum ar fi fost normal. Fără turiști înseamnă fără ochi curioși, fără reguli. Revenim, la o intersecție o luăm spre Piatra Ciuroiului, printr-un șir de poienițe. Începem să găsim ciuperci, hribi roșii de mesteacăn și de plop, ne mai revine suflul pierdut. Dar și ciuperci ciudate, de la presupus otrăvitoarea Aripi de înger la ciuperca coral, cea comestibilă și medicinală. În ciuda omniprezenței urmelor de oi, consumatoare de ciuperci. Încep să apară și mizerii fel de fel, se vede și aici, ca la Săpânța, diferența dintre fosta pădure, cu cioate imense, greu de cuprins și lăstărișul tânăr. Apar saci cu mizerie, în continuare ne întrebăm de ce ai aduce până aici gunoiul când ți-l ia din fața casei… Dar ne îmbunăm iar când dăm de un superb izvor, poate printre cele mai frumoase văzute, în mijloc de pădure. Amenajat cu gust, cu lespezi de andezit, chiar din acela ce se cară și se vinde la palet în satele vecine. Evident, și cu pata de culoare necesară, o ladă roșie de bere lăsată drept scaun…
Ieșim înapoi la stâne, cu insatisfacția dată de o zonă superbă, dar abuzată și apoi ascunsă. Da, semne că sunt localnici care înțeleg potențialul sunt, se construiesc acolo mai multe case de vacanță, mai mare dragul. Coborând pe același drum pietruit rău, avem însă revelația. Ai la picioare întregul Culoar al Tisei, poți face lecția de geografie pe loc. Cu fața la Tisa, adică spre nord, ai în stânga măreața Piatră a Săpânței, cu satul la picioare și cu o ciurdă de vaci Angus în prim plan. În dreapta, vezi Sighetul cu blocurile, cu zona industrială, și el frumos, văzut de aici. Iar drept înainte, ai Ucraina greu încercată. De vizavi de Remeți și de Săpânța, venind de la stânga spre dreapta, vezi localitățile Buștino, Iablunikvo, Teceu Mare, 
Teacivka, Teresva, Kriva, Peri, Apșa de Jos, Teteș, Slatina, iar în fundal Munții Maramureșului, ai noștri și ai lor, abia se ghicesc, din cauza pâclei. A plouat, dar e și cald. Se vede muntele parțial în plan îndepărtat, dar ceea ce ai la picioare depășește orice imagine, hartă de satelit sau poză făcută savant. Evident, trebuie s-o amintim, altfel n-am fi noi: tot ceea ce se vede “dincolo” a fost al nostru, al Maramureșului (nu al României!!), până mai ieri. Ieri, adică la anteriorul război mondial… iar în istoria lumii, 80 de ani sunt o secundă! Numele românești de localități se perpetuează dincolo cu Trebușeni, Strâmtura, Tăietura, Bocicoi, Lunca, Bogdan, Cosăuți, Bălini etc. Revenim la treburile noastre, din păcate istoria aceea e scrisă deja. Am văzut potențial și munți ce meritau o dezvoltare turistică și o prezentare peste medie. Sarasăul chiar are ce arăta. De ce le-ar ascunde?
De admirat pledoariile pentru natura si drumetii pe care le faceti si sper ca o sa saditi aceasta pasiune in inimile cat mai multora dintre cititori.Asteptam mai multa implicare in protectia mediului din partea celor care sunt datori sa o faca.
Multumesc de articol. E o zona putin stiuta cu minunatii multe. Din pacate e plina de romanasi, care defecheaza fizic si simbolic pe frumusetile naturale, parca se incranceneaza sa distruga cat de mult posibil. Intr-adevar ranile acelea pe copaci sunt ingrozitoare, se fac peste tot desi e ilegal. Dar deh, legea e pentru prosti si saraki. Baietii destepti fac ce vor. Va trimit un mail cu o informatie utila.