Senatul a aprobat un amendament care prevede majorarea indemnizațiilor demnitarilor

0
45

Senatul a aprobat un amendament care prevede majorarea indemnizațiilor demnitarilor. Amendamentul a fost formulat de senatorii UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo Odon.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost aprobat cu 91 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și patru abțineri.

Senatul a fost primă cameră sesizată.

Proiectul a fost amendat în comisiile de specialitate, astfel că, prin excepție de la prevederile alin. (2) și (4), începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în Anexa IX la Legea cadru 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut la Legea cadru 153/2017 cu salariul minim pentru anul 2021. Amendamentul a fost propus de senatorii UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo Odon.

Ștefan Radu Oprea, liderul senatorilor social-democrați, a anunțat în plen că grupul PSD votează proiectul cu amendamente, pentru a fi constituțional.

„Propunerea PSD în Guvernul României va fi ca din Anexa 9 să fie supus acestei reglementări doar punctul C” a spus Oprea, care s-a referit la indemnizațiile președinților și vicepreședinților de consilii județene, precum și la primari și viceprimari.

Proiectul urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

(sursa: Mediafax)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.