Joi, în intervalul orar 9-20, polițiștii băimăreni au organizat o acțiune pe linia opririlor și staționărilor neregulamentare, care creează blocaje și au un impact negativ asupra fluenței traficului rutier pe bulevardele Independenței, București și Unirii.
În cadrul acțiunii au fost verificate 25 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate s-au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.615 lei. Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a 5 permise de conducere și a unui certificat de înmatriculare.




























