Roxana Blenche de la Hello Chef se pregătește să devină mamă

1
314

Băimăreanca Roxana Blenche a devenit celebră după ce a participat în emisiunea „Chefi la cuțite”. A fost rampa de lansare a actualei vedete de la Antena 1. Roxana Blenche este acum prezentatoarea propriei emisiuni culinare, „Hello Chef”. Recent, vedeta a anunțat că se pregătește să devină mamă. Marea veste a ajuns la urechile fanilor pe Instagram, acolo unde e urmărită de peste 114.000 de fani.
„Într-o zi de primăvară o să cunoașteți noul membru al familiei Bucur-Blenche. Mami zice că sunt un Blenchișor, iar tati zice că sunt un Bucuraș. Vă las pe voi să decideți. Vă pupă Bucurașul Blenchișor!”, a scris gazda show-ului culinar „Hello Chef”.
De trei ani, Roxana Blenche se iubește cu un băimărean, Cătălin Gabriel Bucur. „Suntem împreună de 3 ani și jumătate. El lucrează în domeniul juridic, este mult mai bine așa. Fiecare cu meseria lui, suntem foarte fericiți. Noi amândoi suntem din Baia Mare, ne știam de mai mult timp și ne-am reîntâlnit în București. Este mai mare cu un an decât mine”, a mai spus Roxana Blenche. Băimăreanca a adăugat că are și planuri de căsătorie.
Roxana Blenche a apărut prima dată în emisiunea „Chefi la cuțite”, de la Antena 1.
De acolo a fost doar un pas ca să ajungă la propria emisiune culinară, pe postul de televiziune Antena 1. Roxana Blenche și-a început „aventura” culinară chiar în Baia Mare, alături de chef Michael Pascale, câștigătorul Hell’s Kitchen România, apoi a mers în Brașov.

1 COMENTARIU

  1. Să nu uitați să ne informați când naște, e băiat sau fată, cine și cum botează copilul,ce culoare va avea rochia nașei,etc.,etc. Altceva nu contează!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.