Pentru a cincea oară, Primăria Baia Mare sărbătorește Ziua Internațională a Deșeului Electric, lansând o amplă campanie de colectare selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, împreună cu operatorul The Green Project.
Toți cei care doresc să se debaraseze responsabil de deșeurile electrice au ocazia de a participa activ în cadrul campaniei de colectare desfășurate în Baia Mare.
Programul campaniei:
• Până în 1 noiembrie va funcționa, de luni până vineri, SERVICIUL PERMANENT DE COLECTARE a deșeurilor electrice grele și voluminoase care vor fi preluate gratuit de la domiciliu sau de la sediul firmei/instituției pe baza unei programări plasate prin:
• Apel la 0744781781 sau TEL VERDE 0800444800, de luni până vineri, între orele 9-17
• Sau completare formular de comandă 24/7 de pe http://thegreenproject.ro/comanda sau https://colecteaza.ro/puncte-de-colectare/reciclare-deseuri-electrice-maramures-mm.
• Sâmbătă, 15 octombrie, între orele 10-15, pe lângă colectarea de la domiciliu, cetățenii pot duce aparatele electrice, vechi sau defecte, la punctele de colectare amplasate în: parcul de la RFN, pe platoul din Piața Revoluției și la intersecția Bulevardului Republicii cu str. Lupului.
Pentru cetățenii care se vor debarasa de deșeurile electrice se va organiza și o tombolă cu premii constând în electrocasnice noi: 1 x cuptor cu microunde, 2 x prăjitor de pâine, 2 x cafetieră, 2 x fier de călcat, 2 x bormașină, 2 x sandwich maker.
Extragerea câștigătorilor va avea loc vineri, 5 noiembrie, ora 12, în parcul de la RFN.





























