Starea de izolare din timpul pandemiei a fost sursă de inspiraţie pentru artistul Daniel Bozga. Trăirile din acea perioadă, raportate la speranţa ce l-a însoţit pe artist în acele momente de însingurare, au fost transpuse prin lumină şi culoare în lucrările ce fac parte din cea mai recentă expoziţie a lui Daniel Bozga, “În Mintea creaţiei – Cele trei stadii”, vernisată la Galeria de Artă a Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Baia Mare.
Cu această ocazie, Daniel Bozga a lansat şi un prim volum de schiţe, conturate în timpul pandemiei, “În mintea creaţiei – Speranţă”.
Oameni, clădiri, peisaje în izolare sunt surprinse în lucrări de artistul şi scriitorul Daniel Bozga. Pe lângă aceste teme, artistul a avut ideea să pună izolarea în antiteză cu libertatea, aducând în prim-plan, pătimirea Ioanei D’Arc, pe care Daniel Bozga o consideră “un simbol al libertăţii”.
“Eram afară în perioada stării de urgenţă. Mă claxonează un poliţist: ce cauţi afară? Zic: lucrez, sunt pictor, cu asta mă ocup. Apucasem să fac schiţa. Strada goală, doar un singur bătrânel ce voia să treacă strada, cu mâinile la spate, acaparat de acea stare de izolare, de toate interdicţiile abia respira cu masca pe gură. Acel moment l-am luat captiv pe pânză. În acea perioadă mi-a venit ideea să dezvolt tema cu izolarea, cu pandemia. Era o lume tristă, dar plină de speranţă. Am văzut speranţa prin culoare şi lumină. Tot de izolare e legată şi această temă cu Ioana D’Arc. Mă simt ataşat de ea, emoţional vorbind, fiind emblematică prin figura ei, trăirea ei. E un simbol al libertăţii. Ea a fost cuprinsă de această stare de izolare, fiind luată prizonieră de englezi. Caietul meu de schiţe prezintă cele trei stadii ale izolării: în lumină, uitare şi în speranţă”, a punctat Daniel Bozga.
Despre Daniel Bozga, un coleg din aceeaşi breaslă, artistul plastic, Cristian Codrea, spune că e sincer şi foarte ancorat în cotidian. “Daniel îşi transpune toate emoţiile, toată sinceritatea în lucrări. E unul dintre cei mai sinceri artişti pe care îi cunosc”, a afirmat Cristian Codrea, care s-a arătat dezamăgit de dezbinarea existentă în rândul artiştilor, dovadă fiind numărul mic de persoane din breaslă care au venit să asiste la această sărbătoare a artei.
De cealaltă parte, curatorul expoziţiei, Bertalan Kovacs, consideră că Daniel Bozga “îşi găseşte un loc binemeritat pe simezele mai exigente ale grupurilor mai specifice unui etalon elevat în materie de artă”. Totodată, pictorul Bertalan Kovacs este de părere că Daniel Bozga face parte din categoria expresioniştilor, dar e şi simbolist.
“Iată-l pe Daniel, senin, cu nişte convulsii care apar în aceste lucrări, astâmpărate de un anumit reper de eleganţă plastică. Lucrurile acestea ar trebui corelate cu istoricul devenirii artistului sărbătorit azi, devenire pornită din atelierul Silviei Onişa unde s-a format şi celebrul Adrian Ghenie. Să nu omitem personalitatea determinantă în acest sens a Rodicăi Tărţan care i-a condus paşii ce s-au îndreptat spre secţia arte plastice a Centrului Universitar Nord Baia Mare. După ce şi-a terminat studiile, a continuat să fie un explorator neobosit şi, paralel cu aceasta şi-a exprimat sentimentele şi trăirile şi în această zonă lirică, în poezii. E un foarte abil, pertinent şi cultivator al cuvântului. L-aş vedea mai degrabă expresionist, dar şi simbolist, l-aş vedea afiliat la realismul fantastic, l-aş vedea şi descendent din Nichita Stănescu, cel ce a reuşit să vină cu o altă epocă în literatură, să folosească cuvântul-imagine. În aceste lucrări nu este acid, nu acuză, nu condamnă pe nimeni şi nimic, doar constată, e un cronicar al sufletului, la el totul porneşte din interior”, a adăugat Bertalan Kovacs.
Discursurile celor prezenţi au fost completate de impresarul artistic şi soţia lui Daniel Bozga, Ştefania Bozga.
“E una dintre cele mai sensibile persoane pe care le-am întâlnit. Trăirile sale, tandreţea cu care pune fiecare tuşă, fiecare linie, fiecare pată de culoare e covârşitoare. Vede dincolo de ceea ce vrea omul să lase să fie văzut. Când pictează oamenii, redă cu măiestrie trăirile, starea lor interioară. Acestea devin captive pe pânza sa”, a concluzionat Ştefania Bozga.
Expoziţia lui Daniel Bozga poate fi admirată până în data de 25 octombrie.



























