Șase ani fără Arhiepiscopul Justinian – Sfânta Liturghie Arhierească și slujba de pomenire –

0
353

Sâmbătă, 29 octombrie 2022, o mare mulțime de credincioși urca Dealul Viei la Mănăstirea Rohia, pentru o întâlnire de taină cu cel care a fost slujitorul Altarului timp de peste trei sferturi de secol: Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, trecut la Domnul în urmă cu șase ani, fost stareț al acetui sfânt locaș aproape 30 de ani, 17 ani Episcop Vicar la Cluj și 26 de ani Întâistătătorul Eparhiei Maramureșului și Sătmarului. Au urcat spre mănăstire Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, membri ai Permanenței Eparhiale băimărene, stareți și starețe, monahi și monahii, protoierei și preoți de mir, credincioși din Eparhie și din alte eparhii, care au venit să stea de vorbă, la mormânt, cu marele dispărut, să se roage pentru sufletul lui mare și să îi ceară să se roage pentru ei, pentru că de acolo de unde este acum să roagă mereu pentru ucenicii și prietenii pe care i-a avut.

„Se împlinesc mâine, în 30 octombrie 2022, șase ani de la plecarea la Domnul a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian, Părintele nostru, care a plecat din lumea aceasta îmbrăcat în multă sfințenie, multă lumină, multă înțelepciune și a rămas pentru noi ca o icoană, ca o pildă și un model de urmat și învățător de ascultat și Părinte de cinstit pentru clerul și credincioșii din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, pentru monahii din sfintele mănăstiri și nu doar pentru cei din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, ci pentru credincioșii, pentru ierarhii, pentru clerul din toată țara, pentru că toată lumea l-a iubit pe Înaltpreasfințitul Justinian, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Ne adunăm aici, la Rohia, în Muntele cel Sfânt, unde a dorit să-și așeze trupul ostenit, la 96 de ani, de multa lucrare, de multa răbdare, de călătoria lungă și grea pe care a trebuit să o facă cu Crucea lui Hristos și a Bisericii Sale, purtată cu toată bărbăția și responsabilitatea în reînvierea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Repet: a fost un drum greu, dar a fost ajutat de Dumnezeu și am fost și noi lângă dânsul, ucenicii dânsului, care i-am bucurat și i-am luminat povara bătrâneților și clipele vieții pe care, altfel dacă nu era împreună cu noi, poate ar fi trecut mult mai greu. Ne-am întâlnit, iată, anticipat, deoarece mâine avem slujire. Ne-am întâlnit anticipat și am făcut Sfânta Liturghie, Preasfințitul Timotei Sătmăreanul a liturghisit, l-am pomenit și apoi ne-am adunat în jurul Crucii și a mormântului Înaltpreasfinției Sale, aici, cin monahal, cler, popor, dreptcredincioși creștini, cu flori și lumânări și cu inimile pline de recunoștință față de Înaltpreasfințitul și de pilda vieții pe care ne-a dat-o. La anul va fi un soroc, vor fi 7 ani. Desigur că va fi o solemnitate mai specială în această zi în care îl vom pomeni de acum și până-n veac. Veșnica lui pomenire să fie din neam în neam și să ne fie nouă pildă, iar rugăciunile dânsului să ne însoțească în toată lucrarea noastră bisericească.”

Sfânta Liturghie Arhierească

Un sobor de preoți, sub protia Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie, la care a asistat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor și schiturilor și starețul Mănăstirii Rohia, Pr. Dr Iustin Tira, fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, nepot al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, Pr. Ioan Pop, proin-consilier administrativ, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpușului, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Mihai Tira, președintele Fundației „Justinian Arhiepiscopul”, nepot al Înaltpreasfințitului Justinian, Pr. Cornel Mihai Gheduțiu, secretar protopopesc, Ierom. Serafim Bilț, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Pr. Vasile Hatos, paroh în Rohia, Arhid. Gherasim Nap, șef de cabinet al Arhiereului-Vicar, Diac. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat.

           Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Thelogos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois.

La ectenia pentru cei adormiți a fost pomenit Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, la șase ani de la tecerea sa la Domnul.

S-au rugat alături de  credincioși Mitru Leșe, primarul orașului Tg. Lăpuș, și Dr. Vlad Severus Pașca, medic de familie, membru în Adunarea Eparhială.

Cuvânt de învățătură

Un vast cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin despre cel ce a fost inegalabilul Arhiepiscop Justinian, a cărui plecare a fost în zi de duminică, când toți preoții din Eparhia Maramureșului și Sătmarului oficiau Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, fapt pentru care, caz rar, a fost pomenit, mai întâi, la cei vii, după rânduială, cum se pomenesc episcopii, ca apoi, după plecarea la Domnul, să fie pomenit la cei adormiți, când s-a tras clopotul și s-a făcut ectenie.

„Viața Înaltpreasfințitului Părinte Justinian a fost ca o Evanghelie deschisă. A fost icoană și pildă. Și rămâne icoană și pildă pentru ierarhi, pentru preoți, pentru monahi, a rămas monah toată viața, și pentru credincioșii care l-au iubit și pentru noi toți, care l-am iubit, l-am prețuit și-l iubim, și-i cinstim memoria și îi pomenim veșnic amintirea, fiindu-ne dor de vorbele pline de înțelepciune, uneori mai apăsate și alteori mai șoptite, care întotdeauna au inspirat”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

„Rohia a fost un simbol, a mai adăugat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Maramureșul n-a avut episcopie, dar Rohia era ca o episcopie, unde Înaltpreasfințitul Justinian, care a fost 30 de ani stareț, era ca un episcop de țară, respectat de către popor, un mare mărturisitor și părinte, și luminător, și a rezistat. Și iată că Dumnezeu i-a dat bucuria să trăiască libertatea, eliberarea României de un regim care n-a fost al nostru, nu l-am îmbrățișat, a fost de import, a fost impus, și să trăiască renașterea Episcopiei la care a lucrat slujind pe Dumnezeu. A trăit să vadă minunea dezvoltării acestei mănăstiri… Biserica aceasta parcă este coborâtă din cer pe stâncă. Parcă este coborâtă de Dumnezeu, în clădirea aceea, cu turnul, dacă Dumnezeu va ajuta, vom amenaja Muzeul Justinian Arhiepiscopul și alte muzee. Am zis că biserica este Palatul Maicii Domnului, iar turnul este Castelul lui Dumnezeu.”

           Evocarea vieții Înaltpreasfințitului Părinte Episcop Justinian făcută ieri de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a fost ca o poveste frumoasă dintr-o seară de duminică, cu lucruri minunate, cu eroi și fapte deosebite, cu victorii, care au fost rodul rugăciunii continue făcute de marele Ierarh și de obștea mănăstirii, pe care a alcătuit-o a doua oară, după ce rămăsese singur în trista noapte din toamna anului 1959, când prin decret comuniștii au alungat călugării din mănăstiri. Tot ce s-a făcut la Rohia face parte din minunile Maicii Domnului ca urmare a rugăciunilor călugărilor și credincioșilor. Locul este sfânt, iar Î.P.S. Justinian a fost un om luminos, care ne ajută și acum cu rugăciunea.

Parastasul la mormânt

După încheierea Sfintei Liturghii, soborul și toți credincioșii, cu lumânări în mâini, s-au îndreptat spre mormântul de la poarta veche a mănăstirii unde își doarme somnul de veci marele Ierarh Justinian. Aici, soborul a oficiat slujba Parastasului și dezlegările care se fac cu ocazia aceasta, iar la plecare fiecare credincios a primit un colac și cozonac.

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.