Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Maramureș, de azi, 31 octombrie, figurează un proiect de hotărâre ce vizează încheierea unui acord de parteneriat cu Compania Națională de Căi Ferate “CFR”- S.A.
Scopul acestei colaborări este de a promova un parteneriat care, printre altele, vizează și punerea în circulație a unui tren metropolitan pentru regiunea Baia Mare. Acesta ar urma să facă legătura între Baia Sprie – Baia Mare – Ulmeni – Seini. De asemenea, se au în vedere reabilitări ale mai multor linii de cale ferată, una din aceste investiții vizând tronsonul feroviar Dej – Baia Mare – Satu Mare. Alte lucrări ar urma să fie efectuate în zona Vișeu de Sus și chiar la frontiera cu Ucraina, în Câmpulung la Tisa.




























