Parabola castravetelui

0
66

Viața noastră cotidiană ne oferă numeroase porții de umor involuntar. Este un lucru trist când nu-ți dai seama că încurci borcanele. Că locul tău nu este acolo unde te-au pus alții. Dacă în lumea politică românească ar exista măsura propriului simț, lumea ar arăta mai luminoasă. Dar această calitate umană, profesională, cam lipsește. De aici se trage mizeria incompetenței, care blochează mersul bun al lucrurilor. Vedem cu ochiul liber că treburile țării nu merg cum ar trebui. În multe locuri, chiar prea multe, și-a făcut locul competența limitată, în multe cazuri și prostia. Mai avem o categorie de personaje, care fac eforturi să facă pe deștepții, dar sunt dărâmați până la urmă de logică. Din păcate, nu toți. Dar până vine cugetarea limpede, trece multă apă pe Săsar. Apoi oamenii aceștia aleși, sau numiți, vorbesc ca prin sită.
Din păcate, nu am auzit în ultima vreme un discurs de politician care să-mi atragă atenția. Adică să aibă vibrație în cuvânt și profunzime în idei. Idei care să miște țara, să o apere și să o facă mai bună. Dacă aveți pilde pozitive, să mi le spuneți și mie. Eu aud discursuri strepezite, confuze, cu frânturi de idei. Ce este mai trist, un gând este repetat de mai multe ori. Și se întorc de unde au plecat, sau după cât îi duce mintea după principiul castravetelui lui I. L. Caragiale. Metoda croitorului de a măsura de două ori și a tăia o dată nu are trecere la mulți demnitari. Regret, dar și premierul guvernului României, în discurs, se învârte în jurul unor idei simple, îmbrăcate în haina precară a vorbelor. Nu-i cer oratorie de scenă, dar o densitate de idei este necesară.
Să dau un exemplu dintr-o rostire recentă a premierului: „PNL a înțeles să-și asume în acest context internațional, complicat, un comportament care să fie responsabil în interesul românilor și al României.” Domnule general, dar până acum ce interese a apărat? Nu mai merge cu formulări plate, valabile oricând. Am văzut liberali derutați de discursul președintelui lor. Sunt câțiva liberali, din frunte, care vorbesc fără știrea lor. Cum este Rareș Bogdan, fost jurnalist, care a aruncat pe piață procente electorale în majorarea pensiilor. De multe ori gesturile lui publice, ca politician, frizează ridicolul. Și el are sindromul castravetelui.
Nici PSD-ul nu este mai prejos. Domnul Ciolacu, un personaj parcă desprins dintr-un film istoric, promite sarea cu marea, în formulări găunoase. Ocolește ce ocolește o idee, dar tot acolo ajunge și el, urmând parabola castravetelui. Tocmai când scriam acest text au răbufnit certurile pentru pensii. Am auzit voci că la viitoarele alegeri fiecare membru al Coaliției va sta pe picioarele lui. Nu se vor baza unii pe alții, nici pe partenerii de guvernare. Firesc, până la un țărm. Fiecare și-a făurit o oglindă a succesului, mai ales prin schimbarea partidelor din interior. Asta este o știre, mai încolo este greu de întrezărit ce se va întâmpla.
S-a dat un semnal că pactul de supraviețuire a cam luat sfârșit. Udemeristul șef a bătut la porțile Budapestei, să-l convingă pe premierul maghiar să facă lobby pentru noi, să fim primiți în Schengen. Pe de altă parte, Viktor Orban iar flutură fantoma Ungariei Mari, umblând cu un fular revizionist. Și el umblă cu povestea castravetelui. Că sfioasa și timida noastră diplomație rămâne cum a fost. Se pare că s-a renunțat, după atâta vreme, la parabola castravetelui și a apărut drama castanelor. Coaliția a scos la iveală procentul de 12,5% pentru majorarea pensiilor.
Pentru urmașii lui Ion Roată reamintesc un fragment din repertoriul celebrului actor Constantin Tănase: „Pensionarii, măi bădie/ Azi trăiesc în sărăcie/ Pentru pensii/ Vezi matale/Nu-s parale.” Spre răcorirea spiritului, reamintesc un fragment, din sceneta cu castravetele, magistral spusă de Florin Piersic. Zice profesorul Rostogan către alumnii lui: „Silențiu, prostovanilor! Ai învățat, mă?” Răspunde elevul: „Am învățat despre castravete.” Zadarnic l-a întrebat profesorul despre ferigă, despre cartofi, ori alți bulbi. Elevul tot acolo a ajuns, răspunzând: „Castravetele este un fruct dicotiledonat, are culoare galben-verzuie, el face parte din familia curcubitaceelor, are tulpină sub formă de vrej, se înmulțește prin semințe și are 98% apă.”
Eu cred că suntem, astăzi, distinșii prizonieri ai parabolei castravetelui marelui Caragiale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.