În primele 11 luni din 2022, polițiștii de frontieră au identificat 246 cazuri de transport ilegal de deșeuri din state din Europa – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Belgia, Bulgaria, Germania, Austria, Ungaria, Elveția, Olanda, Serbia, Italia, Suedia, Danemarca, Franța, Macedonia, Polonia, Slovacia, Turcia – și Canada.
În urma verificărilor autorităților competente (Garda Națională de Mediu, Direcția Generală a Vămilor etc.), s-a stabilit că mărfurile, în cantitate totală de peste 3.780 tone, erau deșeuri, nu corespundeau cu datele declarate și cuprinse în documentele prezentate și nu îndeplineau condițiile legale de intrare din punct de vedere al legislației de mediu.
Deșeurile, constând în metal și hârtie, aluminiu, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, sticlă, material feros, componente de vehicule scoase din uz, aparate de uz casnic, echipamente electrice și electronice etc., au fost înapoiate pe teritoriul statelor vecine, respectiv firmelor exportatoare.
Cele mai multe evenimente s-au înregistrat la frontiera cu Ungaria: ITPF Oradea – 133 cazuri, unde s-au descoperit peste 787 tone de deșeuri, și ITPF Sighetu Marmației – 41 cazuri, cu peste 610 tone de deșeuri oprite.
La frontiera cu Bulgaria, la ITPF Giurgiu s-au înregistrat 64 de cazuri, cu aproximativ 1.193 tone deșeuri, iar la Garda de Coastă s-au înregistrat 6 cazuri, în care s-au descoperit peste 156 tone deșeuri. În PTF Galați s-a depistat un transport cu aproximativ 19 tone, iar în PTF Stamora Moravița un alt transport cu aproximativ 19 tone deșeuri de aluminiu.





























