Tineri din Baia Mare participă, în aceste zile, în București, la cea de-a treia ediție a Convenției Naționale a Lucrătorilor de Tineret (CoNLucraTin). Evenimentul reunește peste 100 de lucrători de tineret din întreaga țară, fiind organizat de Asociația DEIS Baia Mare, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Ministerul Tineretului, Familiei și Egalității de Șanse.
În primul panel de discuții de la CoNLucraTin, băimăreanca Diana Sabo, președintele Asociației DEIS Baia Mare, a vorbit despre nevoile tinerilor, nevoile lucrătorilor de tineret, dar și despre Declarația Lucrătorilor de Tineret și impactul pe care cei care practică meseria pot să îl aibă în viața tinerilor.
Evenimentul își propune să dezvolte o comunitate de suport, dedicată și implicată celor care lucrează cu tinerii în România, creionând o viziune comună asupra profesiei de lucrător de tineret care să pună în centrul activității tinerii.
CoNLucraTin urmărește să pună în contact profesioniști din domeniul lucrului cu tinerii din toată țara, să ofere un spațiu de lucru și de împărtășit bune practici și resurse relevante, dar și să abordeze provocările care apar în activitatea lucrătorilor de tineret.
Totodată, evenimentul național dorește să identifice și să pună bazele pentru următorii pași de lucru împreună și de suport reciproc pentru lucrătorii de tineret.