Pe site-ul MADR a fost postat proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea obiectivelor etapei a XXIII-a 2023 a Programului de realizare a Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor pe perioada 2010-2024.
Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor este instituția inițiatoare a actului normativ.
Implementarea programului de realizare a Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor continuă până la crearea în România a unui Sistem național coerent, în măsură să asigure protecția populației și a economiei la efectele și pagubele provocate de căderile de grindină și a secetei severe. Obiectivele Programului se vor atinge treptat, pe măsura implementării Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor, în conformitate cu prevederile legii privind intervențiile active în atmosferă. Obiectivele și fondurile ce urmează a fi alocate pentru realizarea acestora se stabilesc anual prin hotărâri ale Guvernului, de la bugetul de stat.
În cadrul etapei a XXIII-a 2023 a Programului sunt prevăzute a se realiza următoarele obiective:
• Centrul Zonal de Coordonare MOLDOVA
Studii, proiecte tehnice, execuție lucrări, achiziție echipamente și dotări pentru unitățile de combatere a căderilor de grindină Moldova 1 Iași și Moldova 2 Vrancea; studiu de fezabilitate pentru Unitatea de Creștere a Precipitațiilor MOLDOVA; studii, proiecte tehnice și execuție lucrări parțiale pentru înființarea de noi grupuri de combatere – CZC MOLDOVA
• Centrul Zonal de Coordonare MUNTENIA
Studii, proiecte tehnice, execuție lucrări, achiziție echipamente și dotări pentru unitățile pilot de combatere a căderilor de grindină Prahova și Oltenia; studiu de fezabilitate pentru Unitatea de Creștere a Precipitațiilor MUNTENIA; studii, proiecte tehnice și execuție lucrări parțiale pentru înființarea de noi grupuri de combatere – CZC MUNTENIA
• Centrul Zonal de Coordonare TRANSILVANIA
Studii, proiecte tehnice, execuție lucrări, achiziție echipamente și dotări pentru unitățile de combatere a căderilor de grindină Timiș și Maramureș; studii, proiecte tehnice și execuție lucrări, în condițiile legii pentru Centrul Zonal de Coordonare TRANSILVANIA – Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureș; studiu de fezabilitate pentru înființarea de noi grupuri de combatere – CZC TRANSILVANIA, Cercetare științifică, dezvoltarea tehnică și tehnologii de intervenții active în atmosferă.
Pentru finanțarea acestor obiective este necesară suma de 27 milioane lei credite bugetare și 86,65 milioane lei credite de angajament.
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii până în 17 februarie, pe adresa de e-mail: anti grindina@madr.ro.































