Baia Mare – un oraș înconjurat de gunoaie?!?

(Ne)buna vecinătate
Dintotdeauna şi după datină, vecinii nu se prea menajează, indiferent că vorbim despre oameni simpli sau despre comunităţi. Am făcut câteva ture în jurul municipiului Baia Mare, căutând poluatorii şi am descoperit cu totul altceva.
Am văzut cum ne pasăm celui din aval tot ce-avem mai rău. Indiferent cine dă şi cine primeşte, cât e de vinovat sau nu. Culmea e că şi poluatorul e, la rându-i, poluat, ca o stranie răzbunare a destinului.
În partea de sud a oraşului, nu există nimic mai grosolan decât depozitele de gunoi. Fac parte deja din peisaj. Au propria faună, cu ciori masive şi şobolani tot timpul anului, plus berze de la primăvară. Din acele depozite de gunoi aflate pe teritoriul comunei Groşi se scurge o apă otrăvită, numitul levigat, spre Mocira şi spre comuna Re­cea. Recent, Consiliul Local din Groşi s-a dus şi a protestat acolo, a verificat, a cerut impetuos… ce? Firesc ar fi să cheme în instanţă Consiliul Judeţean şi firma ce exploatează, să le impună penalităţi şi daune cominatorii, la zi, până duc gunoiul. Nu să protesteze…

Alt exemplu de „transfer” de poluare este pârâul Craica. El porneşte curat, oarecum, ţinând cont că unul dintre izvoare vine de la fosta groapă de gunoi a oraşului Baia Sprie, de pe străduţa spre Unguraş. Trece prin cartierul de romi ce-i poartă numele, e hrănit cu toate gunoaiele Pământului, ca după oraş, în drum spre acelaşi sat Mocira, să aibă efectiv malurile tapetate cu cârpe şi gunoaie. E singurul râu văzut într-o viaţă de om cu mal de cârpe. E regularizat! Iar beneficiarul este Recea care iar nu zice nimic… în timp ce Mocira „înfloreşte”. Iar pe pârâu încercaseră la un moment dat să se naturalizeze… castorii!
Alt exemplu? Săsarul! Sus, la munte, deasupra oraşului Baia Sprie, spre Mogoşa-Şuior-Gutâi, Săsarul e un pârâu superb de munte. Afluenţii lui vin din locuri selecte, gen Poiana Boului, sunt ape perfect curate, din care poţi bea apă liniştit, cu căuşul palmei. Numai că traversează oraşul Baia Sprie, primeşte prinos de la fosta mină, de la cartierul vechi cel cu ţevile de scurgere la vedere, spre râu. Mai primeşte, pe drum, încărcătură de la zona industrială a Băii Mari. Atât de pe platformele industriale, cât şi de la fostele mine. Un exemplu grăitor este firul de apă ce curge nonşalant pe lângă drum, ignorat de toată lumea, de pe strada Nucului, din zona fostei mine Săsar. Este roşie apa, la orice moment din zi şi din an. Dar ca totul să fie perfect, Săsarul mai primeşte şi ”rest” din epurarea Băii Mari. Toate acestea merg, din nou, spre comuna Recea!
Culmea ironiei este că, după ce primeşte un pârâu cu levigat, unul cu cârpe şi altul cu toate dejecţiile posibile, Recea mai găzduieşte, între haldele de steril, şi nămolurile orăşeneşti de la staţia de epurare. Iar localnicii cică s-ar bate pe nămol, să îl pună pe ogoare, pe lângă praful de steril şi să ni-l returneze, sub formă de produse agricole. Maxima răzbunare, o perfectă ironie!
Însă municipiul îşi primeşte înapoi lecţia. „Na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie” ca principiu, are partea lui de lecţie de luat. Pentru că după ce mâncăm produse crescute în propria poluare pasată mai departe, bem şi apă binecuvântată de activitatea umană.
Deasupra acumulării Firiza, se află două sate-cartier, Firiza şi Blidari. Cu case, cu vile inclusiv pe malul lacului, cu activităţi economice. Ştim, au beneficiat recent de reţele de apă, de canalizări. Nu toţi! Şi toată povestea de mai sus, cu un oraş înconjurat de ape de sub munţii de gunoi, de cârpe, de ape de mină, de epurări şi nu prea, de canalizări, devine un tablou sumbru. În care, culmea, plutesc răţuşte sălbatice, scormonesc castori, zboară berze şi ciori cât găina. Într-un final, e o chestie de gust. De gustibus non disputandum?! Aşa să fie?