Primăria a predat amplasamentul executantului lucrărilor de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale pe strada Tractorului.
Persoanele interesate de racordarea la gaz trebuie să se prezinte la sediul societății Premier Energy, în vederea întocmirii dosarului individual și pentru obținerea tuturor informațiilor.
Lucrările pe strada Tractorului, având o lungime de 2,8 km, fac parte dintr-un proiect mai amplu de extindere a rețelei de gaze naturale ce cuprinde 26 de străzi din municipiu.
Este o investiție semnificativă, suportată integral de compania de distribuție a gazului, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 8.584.785 lei, fără TVA.
Cele 26 de străzi cuprinse în proiectul de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale sunt: Făget, Simion Bărnuțiu, Valea Hotarului, Mocăniței, Gheorghe Doja, Mihai Tompa, Lazu Șesului, Avram Iancu, Primăverii, Unirii, Izei, Dragoș Vodă, Crișan, Câmpu Negru, Independenței, Cloșca, Doboieș, Tractorului, Eroilor, Alexandru Ivasiuc, Căprioarei, Corbului, Horea, 22 Decembrie 1918, Zimbrului și Balc Vodă.
În luna decembrie s-au finalizat lucrările de extindere a rețelei de gaz pe străzile Titu Maiorescu și Vasile Ilea. În total, în cadrul acestui proiect se vor construi 18,37 km conducte de gaz, pentru 281 de gospodării.





























Da cum suportata de comapmie daca so luat bani de la oameni 60mil 1200€ ?? Cand magistrala de gaz era suportata de companie si fonduri??? Au inselat oameni sa plateasca pt a le traga gazul la poarta