Luni, 20 martie, la ora 8.39, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați de către un bărbat, de 63 de ani, că o femeie i-a relatat faptul că și-a omorât mama într-un imobil din Tăuții de Sus.
La fața locului, polițiștii au identificat cadavrul unei femei, de 80 de ani, care avea înfipt un cuțit în zona pieptului.
Ulterior, a fost identificată și persoana bănuită de comiterea faptei, o femeie, de 55 de ani, care a fost imobilizată și condusă la sediul poliției.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.
Ordine de protecție provizorii emise de polițiști
• În Baia Mare
Sâmbătă, 18 martie, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, de 36 de ani, din Săcălășeni, că, în timp ce se afla la locul de muncă pe B-dul București, a fost agresată fizic și amenințată de către fostul său soț.
În aceeași zi, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat, de 29 de ani, din Baia Mare, concubinul femeii, că în data de 17 martie, în timp ce se afla în fața unui imobil de pe B-dul București a fost amenințat de către aceeași persoană.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
• În Sighetu Marmației
Duminică, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, de 51 de ani, că fiul său, de 34 de ani, a provocat scandal pe fondul consumului de alcool, a agresat-o fizic și a amenințat-o.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul din Sighetu Marmației unde a rămas internat la Secția Psihiatrie.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
































