(continuare din nr. 9.996, 11 martie 2023)
Învierea Domnului, considerată cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, are ca etapă complementară postul, o călătorie spirituală în care credincioșii se înfrânează benevol de la mâncare, băutură, păcate de orice fel cu scopul de a se apropia de Dumnezeu. Pr. can. Emil Gîrboan, protopopul greco-catolic de Baia Mare, expune, în cele ce urmează, calendarul celor mai importante slujbe din acest post, după ce, în partea anterioară a interviului, a explicat ce semnificații are Postul Paștelui, care sunt îngrădirile acestei perioade, dar, mai ales, a punctat esența imaterială a acestui timp aparte de ajunare.
• Cel mai celebrat și specific oficiu liturgic
Reporter: Care este calendarul slujbelor importante din acest post?
pr. can. Emil GÎRBOAN: Timpul Postului Mare este un timp de har caracterizat printr-un cult extern aparte. Astfel, Biserica ne îmbogățește și ne întărește spiritual pe calea postului prin celebrări specifice, cum sunt: Liturghia Darurilor înainte-sfințite, Liturghia pentru cei răposați, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, expunerea și venerarea Sfintei Cruci în Duminica a 3-a din Postul Mare, Canonul Sfântului Andrei Criteanul, Acatistul Maicii Domnului, precum și devoțiunea „Calea Crucii”, îndrăgită și practicată cu mare evlavie de către preoți și credincioși.
Cel mai des celebrat și specific oficiu liturgic din Postul Mare este Liturghia darurilor mai înainte sfințite, un ritual de cuminecare dezvoltat prin îmbinarea Vecerniei cu elemente din Sfânta Liturghie. Apariția și dezvoltarea acestei rânduieli a avut loc în contextul interzicerii de către Biserică a săvârșirii Liturghiei propriu-zise în zilele de rând din Postul Mare. Deși din ritual lipsește consacrarea Trupului și Sângelui lui Hristos, ea se numește Liturghie deoarece în cadrul ei are loc împărtășirea cu Sfintele Taine.
• “Hristos cel Înviat este răsplata celor ce parcurg cu vrednicie calea postului”
pr. can. Emil GÎRBOAN: Pe de altă parte, lipsește consacrarea pentru că Biserica a considerat că este incompatibilă bucuria venirii lui Hristos prin prefacerea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Său, cu atmosfera de tristețe, de absență a Mirelui, caracteristică zilelor de rând din post.
În Biserica noastră, Liturghia darurilor înainte sfințite se celebrează seara, la ora vecerniei, în următoarele zile: în 24 februarie – sărbătoarea aflării capului Sfântului Ioan Botezătorul, dacă această zi cade în post; în 9 martie – când calendarul îi amintește pe cei 40 martiri din lacul Sebastiei, dacă nu cade sâmbăta sau duminica; joi, în săptămâna a 5-a din Post – când se oficiază și Canonul Sfântului Andrei; miercuri și vineri pe parcursul Postului Mare, cu excepția Vinerii mari; precum și luni, marți și miercuri în Săptămâna Patimilor. Semnificația spirituală a acestei cuminecări solemne de seară se poate deduce cu ușurință: Hristos Euharisticul, primit în Sfânta Împărtășanie, este răsplata credincioșilor care au postit și ajunat, așa cum Hristos cel Înviat este răsplata celor ce parcurg cu vrednicie calea postului.
• Sâmbăta – timpul firesc pentru celebrările celor răposați
pr. can. Emil GÎRBOAN: În ceea ce privește celebrările dedicate celor răposați, în Postul Mare avem sâmbetele morților. Sabatul, ca și zi a Creației, devine – în Hristos – ziua așteptării, ziua dinainte de Ziua Domnului.
Transformarea Sabatului s-a petrecut în Sfânta și Marea Sâmbătă în care Hristos s-a odihnit în mormânt. În ziua următoare, prima după Sabat, viața a răsărit din mormânt.
Sâmbăta este, așadar timpul firesc pentru celebrările pentru răposați, în Postul Mare argumentată, mai puternic, de credința noastră în Înviere. În perioada Triodului, care durează zece săptămâni, Biserica ne introduce treptat în cultul creștin al morților.
Încă înainte de intrarea în post, o sâmbătă este dedicată pomenirii generale a tuturor credincioșilor răposați, pentru a fi cuprinse în rugăciune și sufletele celor pentru care nu este cine să se roage. Apoi, în sâmbăta dedicată tuturor cuvioșilor călugări și sihaștri, chiar înainte de Duminica iertării, prietenii din cer ai lui Dumnezeu – sfinții sihaștri și călugări – ne încurajează amintindu-ne că nu suntem singuri pe calea Crucii, pe calea postului.
Urmează Liturghiile cu pomenirile nominale ale celor răposați care, în sâmbetele Postului Mare, provoacă pe membrii familiilor creștine să facă o jertfă pentru cei dragi, să vină, să participe la aceste Liturghii și să se roage personal, împreună cu Biserica, pentru cei trecuți în veșnicie.
• Calea Sfintei Cruci, devoțiunea Postului
pr. can. Emil GÎRBOAN: Devoțiunea Postului este Calea Sfintei Cruci, cea mai impresionantă, cea mai dramatică comemorare a patimilor și morții Mântuitorului Isus Hristos. Deși este o devoțiune, este atât de îndrăgită de credincioși încât toți o încadrează instinctiv în riturile specifice Postului Mare. Tradiția creștină îi atribuie Sfintei Fecioare Maria instituirea acestei devoțiuni, prin faptul că ea mergea, adeseori, rugându-se, pe Calea Golgotei, pe care Isus a purtat Crucea, fiind însoțită și de alte persoane evlavioase.
Cu timpul, creștinii au început să parcurgă singuri Calea Crucii, unii făcând pelerinaje din țări îndepărtate. Mai târziu, după ce musulmanii au pus stăpânire pe locurile sfinte, deoarece pelerinajul îi expunea unor mari pericole, credincioșii din Apus au început să-și confecționeze acasă crucile și icoanele care să le reamintească patimile lui Isus și să se roage înaintea lor.
Devoțiunea s-a răspândit în toată lumea creștină astfel că Biserica a stabilit o anumită regulă privind așezarea icoanelor în biserică și modul în care trebuie făcută Calea Crucii.
• Specificul duminicilor din această perioadă
pr. can. Emil GÎRBOAN: Trebuie, de asemenea, să observăm specificul duminicilor din această perioadă. În primele cinci duminici din Postul Mare se celebrează Liturghia Sfântului Vasile cel Mare; în Joia și Sâmbăta Mare, de asemenea, se oficiază Liturghia Sfântului Vasile unită cu Vecernia. Deosebirile principale dintre Liturghia Sfântului Vasile și cea a Sfântului Ioan Gură de Aur constă în conținutul rugăciunilor rostite de preot și, mai ales, a rugăciunii centrale – anafora liturgică – prin care se aduce Sfânta Jertfă.
Duminica a 3-a din Postul Mare este de remarcat printr-o celebrare aparte: expunerea și venerarea Sfintei Cruci. Cartea Triodului dă mai multe explicații cu privire la acest ceremonial. Conform uneia dintre aceste interpretări, Sfinții Părinți au pus lemnul Crucii în mijlocul Postului, așa cum a sădit Dumnezeu pomul vieții în mijlocul Edenului, ca să ne amintească de lăcomia lui Adam, dar, în același timp, să ne arate că, prin Cruce, s-a săvârșit înlăturarea osândei lui.
O altă celebrare aparte avem în Duminica Floriilor și anume sfințirea ramurilor verzi, moment prin care amintim intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, când poporul l-a primit ca pe un rege, așternând înaintea lui veșminte și ramuri verzi. (va urma)
