Așa cum foarte bine se poate observa de dincolo de Gutâi, atât din Giulești cât și de la Breb, muntele Gutâi, cu creasta sa celebră, a fost un vulcan, odinioară activ. Așa se face că, de jur împrejur, ai ocazia să vezi foarte interesante formațiuni lăsate în urmă de vulcani. Cam de pe vremea când zona era părăsită de dinozauri și veneau, molcom dar sigur, moroșenii…(ironie gratuită dar necesară). Nu trecem muntele, rămânem aproape de baza sa, în Fisculaș, o zonă nu musai folclorică ce înconjoară municipiul Baia Mare, pentru a căuta urme post-vulcanice. Și găsim, ba chiar impresionante!
În Baia Sprie, avem vizibil acel vârf ascuțit, neckul vulcanic Ciontolan, ce deja face trimitere la activitate vulcanică. I se alătură, foarte aproape în linie dreaptă, dar de fapt cu acces dinspre drumul Baia Sprie-Șișești, cu intrare din curba de mai sus de Căminul de bătrâni, altă minunăție. Grădina de Piatră. Sunt stânci interesante, vulcanoclaste, de fapt porțiuni de lavă întărită ce au dus cu ele roci autohtone, acum prinse în compoziție. Oficial, “lava conține special topituri de silicați, cărora li se adaugă gaze rare, dioxid de sulf, dioxid de carbon sau amoniac. Exemple de roci magmatice sunt granitul, bazaltul, pegmatitul, gabroul sau dioritul”.
Grădina de Piatră arată ca un loc japonez de rugăciune, ca o grădină japoneză, indiferent de anotimp. Dar continuăm traseul nostru prin Fisculaș, iar de la Șișești urcăm spre Negreia, alt punct interesant. Se află la baza muntelui Mogoșa, “pe spate”, nu pe partea cu turiști, cărări, lacuri și concursuri. Chiar ar merita abordată Mogoșa așa… dinspre Negreia. Sătucul are drumul șerpuit însoțit de straniile sculpturi în piatră… de fapt în aceeași lavă întărită, nisipoasă parcă. Satul e frumușel, ascuns bine, are și specific. Aici se face senzaționala horincă de coarne, foarte rar de vânzare, mai mult pentru consum propriu. Tot aici, odinioară, pe o vale ce curge spre Chechișel, se formau iarna, la dezgheț, acele blide de gheață cu care alții se laudă prin lume. Un fenomen natural rar.
Părăsim și acest loc și pornim, însoțiți de viceprimarul comunei Șișești, Gavril Costin, să vedem defileul și traseul de pe Izvorul Bulzului, cu un gând secret…
Din Dănești, cotim stânga înainte de urcarea cea mare de pe DJ 184 și intrăm pe defileu. Geologii adoră acest loc, deși e abia de o jumătate de kilometru, cheile Dăneștiului sunt pline de formațiuni interesante. Ei spun că sunt roci magmatice, dacite, cu încărcătură mare de siliciu. Cum ce e siliciul? E un element chimic pentru care, în scurt timp, se vor da războaie, atât de valoros e… dacă nu cumva s-au dat și se dau și noi credem că sunt pentru răspândirea democrației… Siliciul stă la baza semiconductoarelor, a componentelor electronice și a celulelor solare ale fotovoltaicelor. În timp ce dioxidul de siliciu se folosește la fabricarea sticlei. Avem în defileu, la stânga cum urcăm, un perete superb de roci magmatice, vulcanice, ba pe alocuri ni se sugerează mici defilee și cascade, la care revenim pe ploi puternice. În dreapta, cu pârâul la bază, avem propriul nostru Bigăr… dacă cel real tocmai s-a rupt. Nu curge apă pe el în jos, ci pe la bază, dar seamănă leit…e o rocă țuguiată, plină de mușchi, ce ar arăta spectaculos inundată! Găsim și porțiunea de chei, scurtă, dar interesantă… cu o poartă făcută din stânci ce se sărută, pe sub care trebuie să treci… prin apă, evident.
Peisajul se deschide și… începem să găsim stânci izolate, semn că ne îndepărtăm de vulcan… sunt formațiuni de vulcanoclast. Ieșim în poiană, iar viceprimarul ne spune că au de gând să amenajeze drumul, apoi un loc de parcare în această poiană, plus traseu turistic. Pentru că avem aici una dintre cele mai anonime atracții turistice din Maramureș. Din poiană, întorci capul spre nord-vest, având spre sud ca punct de reper o cruce departe, pe o șa. În dreptul crucii, vizavi, pe versant, se află Piatra P…la calului!
Râdem, glumim, dar chiar asta e, de secole. N-ai ce întreba în sat de o îndrumare spre formațiunea de vulcanoclast cimentat (e cam aceeași structură ca a pietrelor din grădina băispriană!). Ori întrebi de …a Calului, ori n-o găsești. Acum, se va face parcare și îndrumare, poate și o mică defrișare, pentru a fi observată. Piatra e solitară, cam de 10 metri înălțime și…dă semne de oboseală. Undeva la opt metri se subțiază și eroziunea, apa, vântul, timpul vor face ca celebrul falus să se rupă. Din spatele său se și vede o fisură majoră. Viceprimarul Costin chiar spune că va întreba specialiști dacă există vreo modalitate de a fi consolidată piatra. Și da, așa arată, din aproape toate unghiurile. Și nu, nu ne spuneți că nu e de interes turistic, câtă vreme alții fac obiective turistice inventate, din nimic, ba și cu plată. Să nu vă reamintim „rezervațiile de pietre care cresc” numai de la noi din țară, ba de prin toată lumea. Câtă vreme asemenea trovanți pot fi văzuți la margine de drum în toată țara Lăpușului…
Cu un drum, aflăm de la viceprimar că astă-toamnă, în zonă a fost observată o ursoaică cu pui, atrasă de prunii încărcați. Urșii iubesc prunele, nu se pot abține. La fel, legenda cu personaje reale, unele în viață probabil, spune că în anii 50-60 ai secolului XX, tineri înfocați de alcool la o nuntă plecau cu furcile să facă felul unui urs ce bântuia în zonă, aici și sub versantul de la Cetățele. L-au găsit, l-au înțepat, apoi au coborât în sat, în fugă, scărmănați bine, unii numai buni de dus cu ambulanța. Dar să ne continuăm traseul, Fisculașul încă nu ne-a spus tot ce era de spus! NU înainte de a fi duși la o prospecțiune minieră veche, o galerie destul de lungă, inundată, pe o vale vecină pietrei cu nume fain. La gura galeriei se și văd aparent urme de filoane, firicele verzi prin rocă, ce sugerează minereuri. Adică și ai noștri se interesau de siliciu, nu numai americanii și chinezii…
În Șurdești, primim și o veste bună! După trei ani de pauză, dată de pandemie și nu numai, anul acesta, în lunea de după Paști, reînvie superba tradiție a Udătoriului! O datină agrară străveche și reală, nu încropită ca altele gen Sânzienele, înfrățită cu cea de la Hoteni! Cât despre traseul nostru de natură, la capătul Șurdeștiului avem superba Piatră Roșie, de această dată fără explicații geologice, ci cu una istorică. La baza pietrei se află Peștera lui Pintea…unul din puținele locuri reale, dovedite de acte de arhivă, unde haiducul Pintea Grigore ar fi călcat. Uitați de aripile de șindrilă, de Sărite și de cămeși de zale… aici, la Piatra Roșie, Pintea ar fi avut o peșteră, de aici ar fi mers la anume negocieri cu guvernatori locali, spun arhivele. Și dacă tot suntem în zonă, de deasupra Pietrei Roșii privim în zare, cât vezi cu ochii, în funcție de zi, spre Chioar. Ai sate la picioare, oarecum îl și înțelegi pe haiduc, locul era strategic. 
De cobori la drumul județean, ignori cariera urâtă, la fel și haldele de steril ecologizate în dorul lelii, traversezi drumul, intri în pădure și cu puțină îndrumare poți găsi și lacul/balta de la Răchițele, într-o frumoasă poiană plină cu ferigi. Anul trecut era secată, poate a revenit la sentimente mai bune, era o atracție. Deși e adevărat, e pe proprietate privată, poate omul nu era încântat de turiști, grătare, peturi…
Ei bine, tot ce v-am prezentat succint în această plimbare nu e de traseu de o zi-lumină! Mai ales că ai tot timpul un drum județean la îndemână, plus comunale și forestiere, te miști rapid și poți vedea totul într-o zi! Iar de privești înapoi (prin text…), pe o asemenea suprafață de abia câteva zeci de kilometri, greu de găsit în alte părți atâtea obiective. Ascunse, ce-i drept, pentru că Fisculașul e populat de gospodari, de oameni cu treabă, cu gospodării. Chiar și așa, frumoase surprize!
