CJ susține excelența în șah

0
31

În perioada 3-8 ianuarie, s-a desfășurat la Căciulata Concursul Național de șah școlar „Elisabeta Polihroniade”. La competiție au participat și băimăreni din cadrul Clubului de Șah „Tinerii Lei” Baia Mare.
Sofia Vălean și Rareș Foral, în vârstă de 7 ani, au obținut locuri fruntașe și vor reprezenta România la Campionatul Mondial Școlar de Șah, care se va desfășura în perioada 13-23 aprilie, în Grecia.
”Șahul este un sport al minții, care îmbină concentrarea, atenția la detalii, logica, gândirea strategică și capacitatea de a lua decizii sub presiune, iar tinerii care aleg să practice acest sport notează performanțe îmbună­tățite la școală, dar și o dezvoltare în plan cognitiv, emoțional și social.
Tocmai pentru a încuraja practicarea acestui sport printre tinerii maramureșeni, am răspuns afirmativ solicitării de a susține Clubul de Șah „Tinerii Lei” și implicit acești minunați copii care vor reprezenta județul nostru la o competiție de asemenea anvergură – Campionatul Mondial Școlar de Șah”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș, instituție care susține financiar și șahul din județ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.