Cererea-tip de înscriere (formular în format editabil – MS Word) poate fi descărcată de pe site-ul Ministerului Educației.
Pentru înscrierea în clasa pregătitoare mai sunt necesare: copie și original după actul de identitate al părintelui/ tutorelui legal; părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului; copie și original – certificatul de naștere al copilului; recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare (acolo unde este cazul); alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale și/ sau specifice (acolo unde este cazul).