– primarul cere disperat ajutor –
Edilul din Cavnic a publicat o scrisoare deschisă, adresată tuturor instituțiilor abilitate ale statului, să rezolve o problemă stringentă cu care se confruntă de ani de zile, la venirea sezonului cald.
Este vorba despre mai multe grupuri de cetățeni, de etnie romă, venite de prin județ și stabilite cu corturi în zona orașului. Aceștia distrug totul în preajmă. Mai mult, terorizează și cetățenii orașului când ajung acolo, iar autoritatea locală se vede legată de mâini în această problemă.
„În atenția IPJ Maramureș, IJJ Maramureș, Garda de Mediu Maramureș, Direcția de Sănătate Publică, DGASPC, ISU Maramureș și alte instituții abilitate. Vă solicităm sprijinul în luarea măsurilor ce se impun în astfel de cazuri deoarece asistăm de ceva timp la unele imagini și situații, rar întâlnite, în zona orașului Cavnic. Dacă oamenii de rând care înțeleg să respecte regulile și legile ar face așa ceva, ar fi aspru sancționați de organele legii, dar aceste persoane care primesc ajutoare sociale din satele de unde provin își permit să batjocorească copiii, să sacrifice animale în văzul tuturor, să aprindă diferite obiecte și resturi de mizerii pe marginea drumului, să distrugă tot în jurul lor și să nu pățească nimic! Cum este posibil așa ceva? În ce țară trăim? În care țară din UE mai vedem așa ceva? Ce fac cei responsabili, ce măsuri se iau? Acest mesaj, pe care mi-l asum, trebuie să ajungă și la cei care pot să rezolve această situație!” – a spus primarul Vladimir Petruț.





























