Istoria a fost scrisă de învingători, se spune, numai că de multe ori, manipulaţi de istoria scrisă aşa… să fie… facem gafe. Unde găsim, le semnalăm, mai supărăm, dar undeva trebuie să înţelegem şi să tragem linie. Recent, în Leordina, am revăzut o asemenea mostră de nedreptate istorică.
Comuna Leordina are pe teritoriul ei două cimitire altfel, atipice, cumva fără legătură cu comunitatea de azi. De cimitirul evreiesc ştiam, mai ales de când a fost vizitat de actorul Harvey Keitel, în căutarea strămoşilor. S-a scris atunci greşit că actorul s-ar fi născut aici… e născut în New York, pe 13 mai 1930, din mamă româncă şi tată polonez. E cetăţean de onoare al României, nu cunoaştem motivul.
Cimitirul german e însă o surpriză. Noroc că avem istorici şi documentarişti care, chiar patrioţi fiind, nu uită istoria reală.
Laurenţiu Batin spune aşa: ”În anul 1916, linia frontului s-a aflat pe crestele munţilor Maramureşului din hotarele comunelor Borşa, Vişeu de Sus, Poienile de sub Munte şi Frasin (Yasinia). Frontul a fost menţinut pe acest aliniament timp de doi ani şi jumătate. Misiunea apărării acestui aliniament al frontului împotriva ofensivei lui Brusilov a revenit Regimentului III Vânători german Karpathen Korps (cel care a luptat și în Franța, la VERDUN; în popor se mai folosește expresia: ,,Se trage ca la Verdun!”), ale căror prime trupe au ajuns în Maramureş, în gara Leordina, în 25 iulie 1916, la ora 12.20, înainte de masă. După debarcarea în gara Leordina, trupa a marşăluit pe jos pentru a ocupa aliniamentul respectiv” (Laurențiu Batin, Maramureșul și maramureșenii în Primul Război Mondial, Ed. Grinta, Cluj – Napoca).
Mai mult, spune: ”Regimentul Karpathen Korps a fost îmbarcat pe 20 iulie 1916 şi până în 25 iulie, când a ajuns la destinaţie, a fost transportat pe calea ferată, pe itinerariul: Kreuznach, Frankfurt a. M., Bebra, Leipzig, Dresden, Görlitz, Breslau, Oppeln, Oderberg, Jabunklau, Szolnok, Debreczen, Hust, Maramaros-Sziget, Leordina. Din unele informații rezultă că însuși celebrul general german Erwin ROMMEL, pe atunci ofițer inferior, a luptat pe crestele munților din Maramureș”.
În colecţia de poze a primarului şi istoricului Laurenţiu Batin este chiar o poză cu debarcarea militarilor germani în gara din Leordina, ba şi o alta în care germanii îşi coboară morţii de la munte, de pe linia frontului, cu funiculare. Ulterior, Erwin Rommel a devenit legendarul comandant poreclit Vulpea Deşertului, mareşal de război german în Al Doilea Război Mondial, conducător al trupelor Afrika Korps. S-a sinucis cu cianură când a fost anchetat pentru implicarea în încercarea de asasinare a lui Adolf Hitler, la 52 de ani, în octombrie 1944.
Revenim la locaţia noastră. Mergem să vizităm prima oară cimitirul german. Atenţie, nu e cât împrejmuirea, ci tot câmpul respectiv, acolo a fost ori monument ori un loc al ofiţerilor, dat fiind piatra cu inscripţie, Al nimănui cumva, deşi locul a fost cerut şi luat de Biserica ortodoxă, vezi troiţa ce se vede în fundal.
Trece un octogenar, Gheorghe a lui Pavel a Cârstnicului, se prezintă. Gheorghe Leordean îl cheamă, are 83 de ani.
”Nu-i, dom’le, respect pentru istorie. Pe cine interesează azi istoria? Mergeţi de aci la cimitirul evreilor, să vedeţi acolo… gard de beton, poartă cu două lacăte, om responsabil, păzeşte, coseşte…”
Zis şi făcut. Mergem! Cu sau fără legătură cu rădăcinile lui Harvey Keitel, e diferenţă de la cer la pământ între cele două cimitire. Cosit, împrejmuit cu gard, închis. Un vecin spune că spre deosebire de celălalt, aici vin an de an evrei, citesc de pe cruci, îşi caută strămoşi, Pe unele au făcut chiar reabilitări.
Dar situaţia nu e unică, în Leordina. La Poienile de sub Munte, e un alt cimitir al militarilor germani din Primul Război Mondial, pe uliţa primăriei, ţinut tot de Biserica ortodoxă. Edilul comunei spune că acolo vin constant turişti germani şi austrieci şi întreabă, se interesează.
În Borşa (aparent în Moisei acum, de când cu recâştigarea cartierului), până mai ieri, era un mausoleu ignorat de autorităţi şi de localnici. Cu înscrisul îndepărtat. La o vizită recentă, în luna iulie, am văzut totuşi schimbare, erau coroane depuse acolo, era curăţenie.
La polul opus, dar asemănător cu Leordina, în oraşul Vişeu se găseşte un colţ al militarilor germani în cimitirul ţipţerilor, întotdeauna impecabil de curat, iar la 100-200 de metri de el se află un cimitir evreiesc, destul de mare, şi el curat şi întreţinut. Cumva, ar trebui să ne reamintim, din istoria pe care nu am prea învăţat-o la şcoală, câteva elemente. Hai să le zicem secrete, dacă nu ţinute sub tăcere.
1. Evreii au venit la noi dinspre Galiţia, un teritoriu polono-ucrainean, de unde au fost fugăriţi. Au stat la noi până la deportarea din Al Doilea Război Mondial, dar şi-au pus amprenta pe Maramureş, în toate sensurile.
2. Germanii au luptat aici, în Maramureş, în ambele războaie mondiale.
