Artă în familie: tată şi fiică, într-o expoziţie comună de grafică şi sculptură

0
149

Artiştii băimăreni, Marcel Stanciu şi Anamaria Stanciu, tată şi fiică, au expus lucrări de sculptură şi grafică la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi.
Curatorul Maxim Dumitraș a integrat lucrările celor doi în spațiul ales, pornind de la sculptura ȋn lemn de stejar („Semn”) realizată în anul 1996 prin cioplire directă de Marcel Stanciu, proaspăt absolvent pe atunci al Academiei de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca şi ajungând la desenul hiperrealist supradimensionat al Anamariei Stanciu („Matca”) din 2022, lucrare ce a marcat finalizarea studiilor sale de masterat la aceeași instituție de învățământ.
„Aparținând unor generații diferite, cei doi artiști au preocupări distincte și moduri de abordare a temelor alese din cu totul alte perspective. Sculptura lui Marcel Stanciu are în centrul ei spiritualitatea creștină cu tot ce presupune aceasta: jertfa, milostenia, împărtășania, comuniunea, mântuirea. Grafica Anamariei Stanciu se remarcă prin atenția pentru detaliu. Pornind de la imaginea fotografică, artista marchează fiecare linie sau punct nu cu creionul sau penița cum ne-am aștepta, ci cu pixul, sunt două teme importante aduse în atenția publicului: trauma și moartea. Pentru a le depăși sau măcar a găsi împăcare cu acestea, consideră că cel mai bun remediu e să le dea chip, să le analizeze în amănunțime, fără vreun filtru intermediar”, a apreciat artistul plastic Constantin Ţînteanu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.