În primele şase luni ale acestui an, Biroul Vamal de Interior Maramureş a efectuat 2.121 de controale vamale. Din totalul acestora, 602 au fost controale documentare şi 361, controale fizice asupra mărfurilor importate, exportate sau aflate sub regim de tranzit unional (declaraţii vamale gestionate de sistemul informatic vamal). Alte 309 acţiuni au reprezentat reverificări ale declaraţiilor vamale, 63 au fost controale specifice în domeniul protejării drepturilor de proprietate intelectuală şi a combaterii traficului cu mărfuri contrafăcute. Verificările din primul semestru au scos la iveală 20 de fapte de natură contravenţională. În urma constatărilor s-au întocmit 20 de procese-verbale de constatare a contravenţiilor, fiind aplicate 7 amenzi în valoare de 10.500 lei şi 13 avertismente scrise. De asemenea, activitatea de control ulterior a avut ca rezultat întocmirea unui număr de 35 de decizii de impunere, respectiv de regularizare a situaţiei prin care s-au stabilit în sarcina contribuabililor, obligaţii suplimentare de plată în sumă de aproape 70.000 lei.





























