De mai bine de 44 de ani, Gheorghe Petreuș din Botiza își duce cu demnitate și cu multă răbdare crucea bolii, fiind imobilizat la pat de la vârsta de aproape 12 ani. Ne-a învățat cât de „sublimă” e suferința atunci când reușești să ți-o asumi cu seninătate și deplină încredințare în voia lui Dumnezeu.
În ciuda acestei încercări, bărbatul nu a pregetat să își pună mereu viața în slujba binelui, ajutându-și semenii cu o vorbă bună, o încurajare, o glumă. Acum, Gheorghe Petreuș are și el nevoie de bunătatea celor din jur. Recent, bărbatului i s-a defectat scaunul rulant electric cu care reușea să se mai deplaseze în afara casei. A primit o parte din suma necesară pentru achiziționarea scaunului rulant, dar mai are nevoie de 4.000 de euro pentru ca Ghiță să poată ieși să se bucure de frumusețea naturii, să se deplaseze la biserici sau la mănăstiri, credința în Dumnezeu fiind cea care îi dă putere să rabde încercările și să meargă înainte cu același optimism molipsitor.
„Pentru cei dintre voi, care umblați și aveți libertatea să mergeți unde doriți este ceva normal…pentru mine, care sunt imobilizat la pat, care stau culcat doar pe spate și depind de cei din jurul meu ca să ies la plimbare, să ies să văd soarele, natura și toate frumusețile din jurul meu este o bucurie de nedescris în cuvinte”, mărturisește Ghiță Petreuș. Cei care doresc să îi întindă o mână de ajutor și să doneze bani pentru achiziționarea scaunului rulant electric o pot face în cele două conturi bancare, deschise pe numele lui Gheorghe Petreuș:
RO12BTRL02501201C35754XX (RON) sau RO84BTRL02504201C35754XX (Euro).































