Cealaltă față, impresionantă, a Maramureșului! Erată pentru sensibilități de vară (galerie foto)

Precizăm din start, pentru cititori: în urma reportajului de miercurea trecută, cel cu Maramureșul plin de kitsch, cioate și gunoaie, jurnalistul a fost apostrofat, pedepsit crunt și avertizat. Chiar așa, cum își poate permite un jurnalist cu experiență de 30 de ani în presă, cu un premiu național, cu nominalizări, să scrie “în asemenea hal” despre Maramureșul nostru iubit? Cum își permite un ziarist iubitor de Maramu’, de munte, ciupercar și iubitor de fotografie de natură, să știe el mai bine ce e pe-aici decât coafeza, fierar betonistul, vagonetarul sau tricotoarea? Și ce dacă știe Maramureșul din scoarță-n scoarță, cum poate doar o duzină de oameni mai știe, până la nivel de uliță, de cătun, de cărare? Nu se face, dom’le, e trădare, aduci atingere turismului! Drept pentru care, printre pedepse, l-am pus să-și revizuiască poziția și să… scrie, dom’le, frumos de Maramureș, că doar aici trăim, de aici ne mâncăm pita! Dar nu ne putem abține, că printre comentariile acide pro și contra la anteriorul reportaj, să nu dăm dreptate unuia anume, ce zicea elegant, ironic, că avem două Maramureșuri, unul palpabil, real, cu bune și rele și unul zugrăvit pe Facebook de politicieni, autorități, uns cu lapte și miere. Deci, poftiți la Maramurășul virtual, cum am vrea să fie! (Dincolo de orice glumă, nordul acesta de țară are ce arăta. Avem inclusiv recorduri naționale, avem rarități absolute. Nu prea sunt ele promovate, dar le avem). Vă invităm deci la Best of Maramureș!

Câmpul Tătaru

Undeva între Baia Mare, Desești, Giulești, Săpânța și Oaș avem o lume impresionantă. Acolo e una dintre cele mai mari pășuni montane din România, pe care încăpeau 10-15 stâne, fără să se întâlnească. Sunt acolo și Cheile Tătarului, singurele chei în andezit din România și unul dintre cele mai frumoase tăuri/zone umede, Iezerul Mare, cu flora-i deosebită, inclusiv planta insectivoră Roua cerului. (NR: nu privim deloc spre barajul ce nu se finalizează din ’85, nici spre tăierile masive de lemn)

Șaua Știol și împrejurimile

Unul dintre cele mai frumoase locuri din nord-est se găsește pe limita dintre Maramureș și Bistrița-Năsăud, e șaua Știol. Avem acces auto destul de aproape, până poți vedea de sus Cascada Cailor, avem vârful Gărgălău cu lacul glaciar Știol la bază, avem încă un lac în apropiere, perfect rotund, suspect de perfect de rotund… E una dintre cele mai accesibile zone montane adevărate, cu clima specifică, ba cu aerul tare de munte. Ai acolo la început de vară muntele înroșit de rododendron, ai vaci și cai ce umblă parcă liber, ai cea mai înal­tă cascadă din România și trasee de munte în toate direcțiile, inclusiv “peste drum”, în munții Maramureșului. La drum, la DN 18, ai avut mai zilele trecute Hora de la Prislop. (NR: la fel, ignorăm caracterul electoral al sărbătorii și, de asemenea, ne uităm în sus, prelung, spre Ineu, să nu vedem culmea Bârjaba rasă de copaci).

Culmea Prelucilor

Este o minune prin ea însăși, o oază de liniște încă neatinsă. Sate cu case vechi și noi, cu bisericuțe, având pe de o parte Defileul Lăpușului, pe de alta Copalnicul și drumul național dinspre Baia Mare și Târgu Lăpuș. Aici e casa unora dintre cele mai bune brânzeturi curate din județ, aici se făcea celebra și prețioasa horincă de pere. Sunt încercări reale și interesante de a face turism. E și ce vedea… nu numai satele, cât și diverse locuri… de la cascada Pișetoarea, a doua ca mărime din Maramureș (după a Cailor din Borșa), la defileu, la puntea de la Aspra, ai șansa să faci rafting, canyoning etc. E un loc magic încă. Are deja drumuri asfaltate, nu te mai afunzi în noroaie.

Tradiții conservate în ciuda previziunilor

Nu toate tradițiile din Maramureș sunt conservate cu-adevărat. Unele au luat-o pe arătură rău (“Mociriță cu trifoi/M-o cerut la mama doi/Unu-n sat, cu patru boi/Altu-n Colectiv la noi…”). Altele s-au salvat poate din cauză că nu au avut mare importanță, nu au beneficiat de atenție. La Bobotează, sub Gutâi, se merge pe mal de râu la slujbă, e una dintre sărbătorile frumoase, impresionante. La fel, Metehăul este păpușa obraznică ce a supraviețuit din nevoia de umor a satului, plus un pic de răzbunare. Nunta maramureșeană tot de sub Gutâi, acolo unde nu se exagerează, e de pus în tezaur, nu alta. Măsurișul-Sâmbra făcută sus în munți e reală, fără fast. La fel, dacă mai vrei să vezi bătrâni cu coasa la spate, să vezi căpițe, du-te spre satele Slătioara și Glod, apoi spre Poienile Izei, de pe Valea Izei. La fel cum mai poți găsi sate conservate bine, mai ales datorită izolării lor. Nu că nu au modernism, și Brebul are căsoaie… cât că au parfumul acela rustic. Țara Lăpușului, deși e nulă turistic (asta trebuia să fie în paranteză…), e rustică și are parfum de sat străvechi, fie că vorbim de Cupșeni, Groșii Țibleșului, Costeni, Băiuț chiar.

Punte de belvedere

Da, cu cât te urci mai sus, vezi mai multe. Dar sunt locuri unde nu trebuie să iei rucsacul, mâncare pe două zile, ca să vezi un peisaj sau porțiuni întregi din Maramureș. De pe trecerea Strâmtura-Petrova poți vedea munții Maramureșului ca pe hartă, la fel și spre Țibleș, Gutâi sau Văratec. De deasupra Săcelului, de pe dealul Moiseiului, poți vedea ba munții Țibleș, ba ai Rodnei, ba ai Maramureșului, cu satele la picioare. Din Suciu de Sus spre Bistrița, pe un drum județean, din vârf, vezi aliniat Pietrosul Rodnei cu Țibleșul. Ca frații. De pe Preluci, în zile senine, vezi până spre Rodnei, Țibleș, Gutâi, spre Seini. De pe Creasta Cocoșului la fel. De pe Șugău, de deasupra Sighetului și a Sarasăului, poți învăța munții Carpați de vizavi, din Ucraina.

Cheile Lăpușului

Mai avem defilee în Maramureș și-n țară. Dar acesta e cel mai lung defileu sălbatic din România, pe 36 de kilometri, spun unele surse, fără drum auto de-a lungul sau, cu doar 3 poduri și vreo 4 punți de acces. În rest, sălbăticie, stânci, sălbăticiuni. În funcție de sezon, faci rafting, alpinism, canyoning, drumeții sau fotografiezi viața sălbatică. E alegerea ta. (musai paranteza, sugerăm să nu mergi primăvara după prima viitură, râul geme de gunoaie, în fiecare golf și poieniță sunt munți de PET-uri. Ascunse ulterior de vegetație…sau duse de următoarele ape mari).

Istorie reală, nu „ajustată”

Maramureșul nu are nevoie să își ajusteze istoria, e prea faină, pe’ mândră. De la situri arheologice ale unor civilizații precreștine la Suciu sau Oarța, la peșteri locuite de stră-străbuni, la Codicele de la Ieud- prima scriere românească, la biserici monument, la superbele picturi sadice din pronaosul acelor biserici (înfățișând Purgatoriul, văzut de ochii creștinului de acum 3-400 de ani…). La locuri de bătălii. La cel mai fain haiduc al Ardealului, Pintea Grigore Viteazul. La tranșee și fortificații din Primul și al Doilea Război Mondial. La urmele masacrelor făcute la deportarea evreilor, la drumuri de război ce au rezistat până azi. Nu avem nevoie de idei patriotarde, de stindarde aiurea. Decât să recunoaștem ceea ce avem.

Cascade de-ți iau suflarea. Și nu numai

Două dintre ele le-am amintit, dar avem zeci, inclusiv din acelea temporare, care ți se arată în adevărata splendoare de maximum două ori pe an. Avem singura cascadă ce iese din gură de mină, la Cavnic. Avem peșteri de top național cum e Ponorul Jitelor sau cea de la Izbucul Izei, încă neparcursă total din cauza imprevizibilei vremi de la munte. Avem animale rare, avem plante foarte rare, avem ciuperci de care alții au văzut doar în poze (vezi Amanita caesarea, crăița/buretele domnesc.) Avem o comună ce are, singură, populația de urși pe care o are…Austria. Nu asta era țara ce ne dădea lecții de europenism, în timp ce ne căra lemnul și ne lăsa cu urșii? Am uitat paranteza…

Rute auto pentru … altfel de turism

Avem câteva trasee auto care te ajută să faci turism incredibil, aici, în Maramureș. Din Mara pe la Tătaru, spre Poiana lui Dumitru și Blidari, ori spre Izvoare și Baia Mare. Avem traseu superb între Cavnic și Băiuț. Avem traseu de traversat Culmea Prelucilor în lung, de la Groape la Întrerâuri. Avem o centură a Țării Codrului. Avem superbe traversări între văile Izei și a Vișeului, avem una și bună între Botiza și Groșii Țibleșului. Dacă apreciați turismul auto, aici vă e locul!

Cât despre mâncare și băutură, țineți-vă bine!

Caracterul babilonian al Maramureșului a făcut să avem și o bucătărie impresionantă. Cine mai are mămăligă cu vreo 4-5 nume diferite, dar și în 3-4 variante ca noi? Dar horincă de mere, prune, pere, coarne, cireșe etc? Secolele cu populații maghiare, evreiești, ucrainene, țigănești au adus o fuziune impresionantă. Mămăligă cu cartofi? Șnițele din cartofi? Ciorbă “de burtă” din pleurotus? Că n-am inventat noi nimic culinar e absolut deloc important. Le avem, iar câte o gospodină excelează. Ia puneți una să vă facă un langoș unguresc, plăcintă codrenească sau plăcintă creață de Chioar, plus alte variante din sate uitate, să vedeți ce zicem aici.

Și n-am terminat. Ne-am pus în cap cenușă de începem iar să vedem negru. E adevărat, nu putem vedea Maramureșul așa cum îl văd politicienii și agențiile de turism. Pentru că nu mergem să ne pozăm cu moroșencele, să arătăm că iubim tradiția. Noi mergem să adunăm PET-uri în natură, nu la selfie-uri. Mergem să pozăm în ascuns căprioara cu pui, nu s-o facem salam. Refuzăm total ideea de a păcăli turistul cu imagini false, apoi îi dăm horincă până vede ce-am vrut noi. Asta n-o s-o facem iute. Suntem în 2023, secolul 21, mileniul 3. Nu în 1984, înainte de cel de-al 12-lea Congres al PCR. Indiferent ce răutăți ne scrieți în mesaje, sub anonimat.