Din 20 august, a intrat în vigoare Legea 247/2023, care completează Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, prin care cetățenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali.
Concret, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărți de identitate, cărți de identitate simple sau cărți electronice de identitate, poate să se deplaseze în străinătate neînsoțit, în următoarele trei situații:
• pentru a merge în vizită la rude
• pentru studii sau pentru a participa la concursuri oficiale
• pentru a urma un tratament medical fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol.
În funcție de scopul declarat la ieșirea din țară, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani trebuie să prezinte la controlul de frontieră și următoarele înscrisuri:
Pentru deplasarea în vizită la rude:
– o declarație autentificată a ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, în statul sau statele de destinație, perioada în care urmează să se desfășoare călătoria, precum și scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează la rude).
Declarația autentificată a părinților trebuie prezentată în original.
Pentru deplasarea la studii sau pentru a participa la concursuri oficiale:
– o declarație autentificată a ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinație, la perioada în care urmează să se desfășoare călătoria, precum și la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul participării la studii sau la concursuri oficiale).
– documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri oficiale în străinătate, emise de instituția organizatoare, din care să rezulte perioada și statul sau statele în care se vor desfășura studiile sau concursurile oficiale.
Pentru a urma un tratament medical fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol:
– o declarație autentificată a ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinație, la perioada în care urmează să se desfășoare călătoria, precum și la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul urmării unui tratament medical).
– documentele doveditoare ale situației medicale a minorului, emise sau avizate de autoritățile medicale române, din care să rezulte perioada și statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical.




























