Pe segmentul de drum Xenopol-Arieșului s-a turnat asfaltul pe trotuare. Urmează partea carosabilă.
”Lucrările pentru reabilitarea celor aprox. 120 metri de drum sunt așteptate de ani buni de zile. Ele sunt suportate exclusiv din bugetul local fiind efectuate de SPG Urbana. Din nefericire resursele din bugetul local nu sunt atât de generoase să permită lucrări mai ample, iar asfaltul atât de dorit de mulți sigheteni încă se lasă așteptat în multe zone centrale și nu numai. Soluția ar fi proiecte pe fonduri europene și guvernamentale nerambursabile” – a spus Daniela Oniţa-Ivaşcu, viceprimarul municipiului.
De asemenea, s-a realizat recepția lucrărilor de extindere a rețelei gaz pe strada Tractorului.