File de istorie, punți peste secole
Dana Likvornik, pe numele de scenă Dahana, cântăreaţă israeliană, este urmaşa familiei de pitici Ovitz, cei cu circul Liliputh, din Rozavlea, ajunşi la Auschwitz pe mâna doctorului Mengele!
Familia Ovitz a trăit în Rozavlea, capul familiei era Shimshon Isaac, un pitic a cărui înălţime nu ajungea la un metru. A avut două fiice pitice, soţia lui a murit de tânără, dar s-a recăsătorit şi a mai avut 8 copii, din care 5 pitici! Au ales să fie comedianţi, muzicieni şi actori. Au făcut turul Europei cu spectacolele lor, iar instrumentele lor sunt acum expuse în Muzeul Holocaustului Zad Vashem, din Israel.
În luna mai 1944, familia Ovitz a fost deportată şi a ajuns în lagărul morţii Auschwitz. Ajunşi acolo, s-au lovit de curiozitatea ofiţerilor, care nu mai văzuseră o familie de 7 pitici. Ofiţerii de gardă l-au anunţat pe Dr. Mengele, supranumit Diavolul, de venirea piticilor, care a vrut să-i vadă imediat. ”Străbunica mea este fiica lui Abraham, cel care a fost numit de tatăl lui să conducă trupa Liliputh, el a fost singurul care a avut urmaşi, s-a căsătorit cu o femeie de talie normală. Dr. Mengele i-a văzut, i-a dezbrăcat, au fost momente umilitoare pentru o familie religioasă care trăia în deplină modestie. În timpul şederii la Auschwitz, au avut parte de fel de fel de experimente şi analize, recoltări de sânge, şi nu numai. Bunica mea a suferit torturi incredibile, cu extragere de măduvă din coloană, de lichid din genunchi şi altele. Şansa lor a fost că, deşi au văzut în lagăr lucruri oribile, au supravieţuit tocmai din cauza acestei rarităţi genetice, drept pentru care n-au fost ucişi. În 1945, Armata Roşie sovietică a ajuns şi a eliberat lagărul, piticii şi alţi supravieţuitori au fost mutaţi în Belgia, până când, în 1949, au reuşit să emigreze în statul Israel. Au ajuns în Haifa, au primit o franciză să devină manageri a două teatre acolo unde azi este o colonie germană la baza templului Bahai. În Israel, au continuat să dea spectacole în oraşe mari, ca Tel Aviv, Ierusalim sau Haifa. În timp, s-au oprit din spectacole şi au manageriat teatre şi cinematografe. În 1974, bunicul meu Avraham a murit la vârsta de 69 de ani, bunica a murit apoi în 2002, la 66 de ani, viaţa ei dură şi experimentele pe care le-a suportat i-au scurtat viaţa” – ne povestea Dana Likvornik.
Dana a revenit aici după 5 ani, după pandemie, la graniţă cu… un război, în Sighet şi-n Maramureş, zilele acestea. A cântat pe scenă la Rozavlea, la zilele comunei. Ne-am întâlnit în Sighet şi am depănat parte din poveştile nespuse la anterioara discuţie. Am încercat s-o protejăm de poveştile dureroase…am văzut-o cu ochii în lacrimi la amintirea celor pătimite de familia Ovitz. I-am sugerat să viziteze gara sau Monumentul Săpunului, a zis NU, mulţumesc, nu vreau. Ca orice artist, e sensibilă. Aşa că am povestit… diverse.
”Bună dumineaţa… am ajuns în sfârşit aici. Ce părere am? Am venit prin Cluj, nu am vizitat satele acolo, clar e diferit în zona rurală. Dar de când am sosit aici, simt o căldură sufletească, mi se deschide sufletul. Totul e atât de simplu, de adânc. Bunica mea s-a născut aici, am simţit emoţie din prima. Mă simt acasă… simt o emoţie. Am venit să cânt la Rozavlea, locul de unde se trage familia. Aveam înţelegere cu primarul să cânt…încă din 2019! N-am putut de coronavirus, apoi au apărut altele. Dar am rădăcinile aici, le simt, simt că aici sunt acasă. Am găsit mormântul stră-străbunicului, în cimitirul din Rozavlea, acum 5 ani. Mormintele sunt vechi, ruine. Strămoşii mei au fost în continuă mişcare… bunica mea avea 4 ani când a părăsit Rozavlea. Străbunicii mei erau Grupul Liliputh, au cântat la nunţi, străbunica era rabin, ea oficia căsătorii. Cântau la evenimente, peste tot, nu doar în Rozavlea. Era Austro-Ungaria atunci, Rozavlea era în Ungaria. De fapt, chiar vorbeau ungureşte, nu română. Ştiau şi arabă, rusă, germană, şapte limbi ştiau. Familia din partea tatălui erau români complet, se trăgeau din Bacău. Am aflat ieri ceva interesant… artistul Găvrilă mi-a zis de un sat numit Ieud. Am fost surprinsă, ştii ce înseamnă Ieud în ebraică? Înseamnă Jewish- evreu, noi zicem Ieudi. Interesant!
Eu sunt cea mai în vârstă fiică a celei mai tinere fiice a bunicii mele. Mama mea era foarte tânără, deci m-a crescut bunica. Îmi amintesc… se asculta muzică în casă, Edith Piaf. Aşa am crescut. A fost intens, ea vorbea foarte rar despre ce a păţit. Dar la noi se practică ceva, la şcoală, trebuie să îţi refaci arborele genealogic. Am făcut harta, ai mei au venit din Moscova, Egipt, Maramureş, România, Ungaria… din asta sunt eu făcută. Sunt născută în Israel, dar sunt atâtea straturi. Ca în natură, cu cât sapi mai mult, afli mai multe. Oamenii sunt făcuţi din straturi, ca pământul. 
Din cauza a ceea ce s-a întâmplat în război, în Israel li s-a impus…nu mai eşti ce erai, român, rus, eşti israelian, punct. Şi s-a şters cultura oamenilor, s-a şters parte din sufletul lor. Iar eu aici găsesc urme din noi, în Maramureş…lucruri ce s-au pierdut. Trist, dar evreii au tăiat rădăcinile ce le aveau în lume. Sistemul a făcut asta ca să ne protejeze. Familia mea Ovitz era formată din 10 fraţi, 7 din ei erau pitici. Un singur frate nu a rămas cu ei şi a fost ucis în război. Mama lor le tot cerea, înainte să moară, să rămână împreună, ca să supravieţuiască. Unul n-a vrut. După Auschwitz, s-au întors aici. Aveau averi ascunse, îngropate sub căruţă. N-au mai găsit nimic. Casa era luată de Guvern. Terenurile date altor oameni. Nimic sub căruţă. De fapt, ei după Auschwitz au ajuns în Rusia! Au cântat pentru Stalin! A fost singura dată când strămoşii mei au mâncat carne de porc. Nu era kosher, dar erau cu Stalin la masă, nu se discuta. Erau copleşiţi, scăpaseră din lagăre. Au vrut să rămână în Rusia, dar trecuseră prin atâtea, şi exista în sfârşit Israelul, o ţară a evreilor. Au mai fost şi în Belgia, apoi în Israel. Interesant e că toată familia a rămas ataşată de muzică. N-au ajuns la vârste înaintate, nu am apucat să-i cunosc pe fraţi. Dar spiritul lor, muzica lor trăiesc în noi. Toţi cântă, dansează, până azi. Un unchi are trupă, bate la tobe, ca hobby”, ne spune Dana Likvornik.
Ea, artista Dahana, are trei albume. Cântă muzică pop, cu sound electronic, dar influenţele sale vin din jazz şi soul, dinspre Aretha Franklin, Curtis Mayfield, Whitney Houston, aşa cum se regăseşte şi în cea de azi, în muzica unor Erykah Badu sau Angie Stone.
“Am avut probleme medicale, atunci când eram în Londra, unde am început cariera, apoi acasă, în Israel. Am fost apoi în Egipt, bunicul din partea mamei era de acolo, am simţit linişte ca aici. Rădăcini. M-am simţit brusc deconectată de Londra. Am observat la timp, mă distrugea oraşul. Am plecat în Elveţia, am cântat şi cânt acolo, am făcut conexiuni. Dar e rece… ţara, oamenii. În schimb, aici simt conexiune. Vreau casă, pământ aici. Îmi place viaţa la ţară, vreau să cultiv eu legumele, fructele. Locul acesta, pământul acesta e viu. Nu-ţi poţi imagina ce gust au legumele în Israel… ardeiul nu are gust ca ăsta de aici. Cumva sunt diferită, în familia mea toţi au servicii de la 9 la 5, eu… caut rădăcinile familiei, creez muzică. Mă simt legată de plante, de natură. De aceea mă simt aici acasă. E vorba aceea israeliană, încerc s-o traduc în română… nu, mai bine iese în engleză… Return the crown to the old man. Un fel de întoarcere la valori, la origini. Voi merge acum în Israel, am concerte. Şi în Elveţia. Dar abia aştept să revin. Vreau să explorez zona, muzical inclusiv, vreau colaborări cu artişti de aici. Iar următorul videoclip îl fac aici, în natură, cu căruţa. Atât de acasă mă simt aici… uite, nu mă ating de alcool de trei ani, dar ieri am gustat palinca, fără emoţii. Simt lucruri, experimentez senzaţii aici” – ne spune artista israeliană cu adânci rădăcini, vizibile aproape, în Maramureş.
Şi ştim că va reveni, cu siguranţă. O cheamă pământul, o cheamă Maramureşul înapoi!!
