Vișeu de Sus va avea o centură ocolitoare care va degreva centrul localității de traficul greu în sezonul estival. De asemenea, va reduce simțitor și poluarea din centrul orașului.
Proiectul este acum la faza studiului de fezabilitate ce stabilește traseul viitoarei șosele. „Unul din obiectivele mele principale a fost, este și va fi realizarea unei centuri ocolitoare a orașului Vișeu de Sus. N-am renunțat niciodată la această idee și voi depune toate eforturile posibile pentru materializarea acestui proiect atât de important pentru localitatea noastră. Implementarea lui, împreună cu sistemul de semaforizare deja funcțional, va rezolva în mod definitiv problema supraaglomerării, în anumite perioade din an, a traficului rutier. Odată creată această alternativă, tot traficul greu va fi deviat, iar centrul orașului se va putea bucura de o circulație mult mai lejeră. Chiar în această perioadă, cu ajutorul unei firme de proiectare cu multă experiență și expertiză în domeniu, se realizează studiile topografice și geotehnice de teren, pe baza cărora vor fi stabilite soluțiile tehnice ale obiectivului de investiții, care creionează ceea ce va fi centura ocolitoare a orașului. Soluțiile tehnice vor fi definitivate în cadrul studiului de fezabilitate aflat în pregătire. Apoi vor fi aduse public la cunoștința tuturor locuitorilor, de îndată ce vor fi finalizate”, a spus Vasile Coman, primarul din Vișeu de Sus. Astfel, traseul centurii ocolitoare propus în acest moment se desprinde din DN18, în zona km 124+000 și se încheie la ieșirea către Moisei, în zona km 127+500, având o lungime de aproximativ 4 km. Centura ocolitoare va avea caracteristici tehnice pentru un drum de clasă tehnică 3, cu lățimea platformei de 10 m, din care 2 x 3.50 m carosabil și 2 x 1.50 m acostament consolidat, cu o viteză de proiectare de 80 km/oră. Conexiunea cu DN18 se va asigura prin intersecții cu sensuri giratorii, iar intersecțiile cu drumurile locale vor fi realizate în regim denivelat cu pasaje, pentru asigurarea unei fluențe a traficului și un grad ridicat pentru siguranța circulației.