• 1.330 de persoane au vârsta peste 45 de ani •
În primele opt luni ale anului, 3.153 de maramureșeni au reușit să se angajeze prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș (AJOFM). Din totalul acestora, 510 au fost șomeri indemnizați și 2.802 neindemnizați.
Potrivit datelor oficiale furnizate de AJOFM Maramureș, din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 1.330 persoane au vârsta peste 45 de ani, 804 sunt tineri sub 25 de ani, 417 au vârsta între 35 și 45 de ani, 305 au vârsta între 25 și 35 ani și 295 persoane au vârsta între 30-35 de ani. Aceeași statistică evidențiază că cele mai multe persoane angajate sunt din rândul bărbaților (1.734), numărul femeilor încadrate în muncă fiind de 1.417. De asemenea, 1.870 persoane sunt din mediul urban, iar 1.283 persoane sunt din mediul rural. Cele mai multe persoane angajate au studii liceale (1.099), gimnaziale (770), profesionale (651), 320 persoane fiind cu studii universitare, învățământ primar și fără studii (223) și cele mai puține sunt persoane cu studii postliceale ( 90). De la începutul anului și până la data de 31 august, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7.457 persoane.