SERILE DE POEZIE DE LA DESEȘTI
Când ajungeam la Desești, ne opream mai întâi la casa părintească a poetului Gheorghe Pârja, unde ne aștepta Mama Doca. În fiecare an, Mama Doca ne aștepta cu plăcinte, cu struguri și cu nuci. Dar și cu un păhărel de horincă.
„Acesta este certificatul meu de naștere”, ne-a spus odată Poetul, ridicând capacul unei lăzi de zestre, pe care Tata Gheorghe încrustase cu briceagul anul, luna și ziua în care fiul său, Gheorghe, venise pe lume.
Urcam apoi cu toții la cimitir, îl salutam și pe Tata Gheorghe, care ne aștepta lângă cărare, pe stânga, cum urci. Intram mai apoi în bisericuța de lemn, veche de prin 1700 și ceva, pe pereții căreia încă se mai deslușesc chipuri de sfinți. Aprindeam o lumânare, ne reculegeam și coboram la Sala Nichita Stănescu. Poetul era acolo, în fiecare an, de când se instituise premiul ce-i poartă numele. Curios și nerăbdător să afle și el numele noului laureat. Și, după ce el însuși înmâna trofeul, intram în Căminul cultural, unde cap de afiș era Măriuca Verdeș. Fiică a satului, pe care dacă o vezi o dată, n-o mai uiți toată viața. Elevă la Școala de Muzică din Baia Mare.
Programul se încheia cu recitalul poeților prezenți la festival. Festivalul Internațional de Poezie Sighetu Marmației. De 50 de ani, fără întrerupere. Toamna, în luna octombrie.
Final cu aplauze prelungite și ovații!
Îi auzi, Mamă Doca?
Aurel PODARU
Frumoasă evocare. Felicitări!