“«Cine nu-şi are ţara în inimă zadarnic o caută pe hartă, cine nu-şi are strămoşii în sânge, degeaba îi piglueşte din documente ori din tomuri de genealogie», spunea marele nostru istoric, Dumitru Almaş. Şi aşa cred că a drumeţi şi a poposi la vetrele amintirilor înaintaşilor tăi înseamnă a te odihni trăind încă o dată la vorovă şi sfat înţelept cu strămoşii. Ce impresionant şi înălţător poate fi să ai şansa să le afli şi să le retrăieşti faptele şi gândurile, durerea şi bucuriile, înfrângerile şi biruinţele, dojana şi înţeleptele poveţe”, aşa a început preotul Vasile Marchiş, şirul amintirilor despre episcopul Justinian Chira. Părintele, fost paroh la Biserica Ortodoxă din Asuaju de Jos şi apoi la Biserica Ortodoxă din Lăpuşel, a primit cu entuziasm, dar şi cu o oarecare teamă propunerea de a pune în lumină chipul ierarhului ce şi-a pus întreaga viaţă în slujba lui Dumnezeu şi a aproapelui. Preotului Vasile Marchiş îi era teamă că nu va reuşi să cuprindă în cuvintele sale dimensiunea personalităţii arhiepiscopului Justinian Chira. Un lucru este cert: timpul nu a reuşit să dilueze iubirea şi recunoştinţa profundă pe care părintele Vasile Marchiş le are faţă de un ierarh greu de egalat din toate punctele de vedere.
Părintele Vasile Marchiş era elev în clasele primare când l-a văzut pentru întâia oară pe părintele Justinian care era, în acea vreme, stareţul Mănăstirii Rohia. “În tot ce spunea sau gândea se vedea înţelepciune şi bunătate”, aceasta a fost prima impresie a pruncului Vasile Marchiş.
Apoi, peste ani, tânărul Vasile Marchiş avea să îl reîntâlnească pe părintele Justinian Chira tocmai la Sibiu. Ambii se aflau într-o altă ipostază: părintele Justinian era arhiereu-vicar la Cluj, iar tânărul Vasile Marchiş se afla în anul al doilea la Institutul Teologic Ortodox de la Sibiu. Se pregătea pentru misiunea preoţească şi a avut binecuvântarea de la Dumnezeu să înveţe cea mai autentică lecţie despre ce înseamnă să ştii să propovăduieşti cuvântul lui Dumnezeu nu numai prin cuvinte, ci mai ales prin faptă. Preotul Vasile Marchiş relatează că în timpul studenţiei a participat la o conferinţă teologică cu nume mari din domeniu, cu prezenţa mai multor academicieni. Tema evenimentului făcea referire la pilda Samarineanului Milostiv.
“L-am întâlnit pe Preasfinţitul Justinian prin 1980 când eram student sibian. Părintele Justinian era un tânăr ierarh pe atunci, mi-am dat seama că este un om de excepţie, o personalitate ce făcea cinste poporului şi Bisericii din care face parte. În tot ceea ce spunea, în tot ce gândea se vedea înţelepciune, bunătate şi calitatea de conducător al Bisericii lui. Eram după o conferinţă interteologică, tocmai cu tema: Samarineanul Milostiv când ierarhi de frunte ai Bisericii noastre erau la Sibiu. După o conferinţă foarte elevată cu teologi din străinătate, noi, studenţii, stăteam să vedem în curtea Institutului din Sibiu când treceau titani ai teologiei ortodoxe, Înaltpreasfinţitul Nicolae Mladin, mitropolitul ortodox al Ardealului, episcopul Antonie Plămădeală, de la Buzău, pe atunci. Erau şi reprezentanţi ai Bucureştilor prin preotul şi rectorul D.R. Popescu şi alţi reprezentanţi de seamă. În urmă venea un ierarh tânăr în persoana Preasfinţitului Justinian. Noi eram vreo 4 sau 5 studenţi pe bancă. S-a oprit în dreptul nostru, cu zâmbetul său inconfundabil, a stat cu noi, ne-a întrebat unele şi altele. Unul dintre studenţi era bănăţean, doi erau moldoveni, nu a ţinut cont de nimic, ci doar că eram studenţi. A scos din buzunar câteva bancnote de 25 lei şi la fiecare student ne-a dat câte o bancnotă. Am înţeles atunci ce înseamnă transpunerea în practică a Samarineanului milostiv. Noi aşteptam să îi vedem pe titanii ortodoxiei româneşti pentru că au trecut exact pe lângă noi. Singurul care s-a oprit lângă noi, ne-a binecuvântat şi a făcut acel gest a fost Înaltpreasfinţitul Justinian. Nu banii, ci gestul în sine ne-a impresionat, era ceva ieşit din comun. Vă daţi seama că acolo erau atâţia academicieni, dar el, un ierarh modest, s-a oprit, ne-a binecuvântat şi a făcut un gest la care nu ne-am aşteptat şi nu l-am uitat niciodată. Nu poţi uita bunătatea unui om hărăzit de Dumnezeu. Un om integru, un om căruia îi păstrez o vie recunoştinţă şi un respect pe care ar trebui să i-l arătăm toţi maramureşenii”, a accentuat preotul Vasile Marchiş. (va urma)
