Cele 7 străzi importante din oraş vor fi reabilitate cu bani alocaţi prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.
Contractul de finanțare a fost semnat săptămâna trecută, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar finanțarea este în sumă de 20.223.782 lei, din care valoarea finanțată de către minister este de 20 milioane lei.
Străzile care vor fi reabilitate și modernizate (în prezent sunt parte pietruite, parte asfaltate) sunt: Eroilor, Zimbrului, George Barițiu, Corbului, Locu Târgului, Gării (de la intersecția cu Nicolae Titulescu până la intersecția cu Rodnei), Pintea Viteazul (de la intersecția cu Iuliu Maniu până la intersecția cu Nicolae Titulescu). Străzile pietruite vor fi modernizate, cele asfaltate vor fi reabilitate, iar în zonele cu cedări se va reface structura rutieră. Perioada de execuție este de 12 luni.






























