Nu mai puțin de 48 de goluri s-au înscris în cele opt partide disputate în Liga 4 a Maramureșului. Cele mai multe (9) s-au înregistrat în Seria Nord, în confruntarea dintre Bârsana și Sighetu Marmației. Cele mai puține (4), s-au marcat în jocul dintre Șișești și Șomcuta Mare, în Seria Sud.
Progresul Șomcuta Mare este liderul Seriei Sud după 9 etape. Neînvinsă, echipa a strâns 22 de puncte. La patru puncte distanță este urmată de Academica Recea. Cu 16 puncte, Bradul Groșii Țibleșului completează podiumul. Neînvinsă rămâne și echipa Recolta Săliștea de Sus, după a opta etapă din Seria Nord. A jucat șapte meciuri și a adunat 21 de puncte. Recolta are o restanță de jucat cu Avântul Bârsana, partidă programată de etapa 5. Cu un joc mai mult disputat, Bradul Vișeu de Sus și Salina Ocna Șugatag sunt pe locurile 2 și 3, la egalitate de punte (18).
Rezultatele din Seria Sud, etapa 9: Minerul Baia Sprie – Lăpușul Târgu Lăpuș 3-2 (3-2), Gloria Tăuții Măgherăuș – Bradul Groșii Țibleșului 4-3 (1-3), AFC Șișești – Progresul Șomcuta Mare 0-4 (0-2), Atletic Lăpuș – CS Fărcașa 3-4 (1-2), Academica Recea a stat.
Rezultate din Seria Nord, etapa 8: Avântul Bârsana – Plimob Sighetu Marmației 8-1 (4-0), Salina Ocna Șugatag – AS Remeți 4-1 (1-0), Recolta Săliștea de Sus – Zorile Moisei 4-2 (3-1), Bradul Vișeu de Sus – Iza Dragomirești 5-0 (2-0).