Continuă lucrările de investiții la o serie de obiective din comuna Fărcaşa. Astfel, de la sediul nou de primărie la sala de sport, peste tot muncitorii lucrează de zor.
„Avem pe teritoriul comunei mai multe investiții în derulare, unele începute mai de demult, iar altele mai recente. Unele avansează foarte bine, fiind aproape de finalizare, dar mai avem investiții la care lucrările, din diferite motive, stagnează sau se desfășoară mai lent. La clădirea noii primării, lucrările sunt finalizate în proporție de aproximativ 90%. Mai trebuie montate ușile, balustradele și dotate băile cu obiectele sanitare pe care le avem. De asemenea, avem și mobilierul pentru birouri. Acum se lucrează și la amenajarea curții interioare. Aceasta va fi pavată și prevăzută cu zonă verde, copaci ornamentali, băncuțe de odihnă, lumini ambientale și locuri de parcare. Şi gardul exterior este în stare avansată de finalizare. La noua sală de sport lucrările sunt în grafic, chiar în aceste zile se finalizează montarea geamurilor. Sunt pregătite materialele pentru izolarea acoperișului, iar constructorul a dat asigurări că se va începe montarea învelitorii exterioare. La Căminul cultural din Fărcașa a fost montat și acoperit scheletul, de tip amfiteatru, pe care vor fi montate scaunele. În ceea ce privește stadiul lucrărilor la bazinul didactic de înot, din păcate, în acest moment acestea stagnează din motive de finanțare. Sperăm să se rezolve problema banilor și să se finalizeze această investiție mult-așteptată”, a spus Ioan Stegeran, primarul comunei Fărcașa. (Informaţii Facebook comuna Fărcaşa Maramureş)