În perioada 2-5 noiembrie, 44 de lucaciști, mari și mici, au participat la un proiect interdisciplinar care a vizat explorarea Barcelonei, capitala Cataloniei, într-un periplu cultural, istoric, geografic și gastronomic deopotrivă.
Prima oprire a avut loc la Monserrat, topos al libertății și identității naționale a catalanilor, iar al doilea popas – în Parcul Güell. A doua zi, lucaciștii au luat-o la pas prin Placa de Catalunya, staționând pentru a admira celebrele Casa Milà și Casa Batlló. Punctul central al zilei a fost, firesc, vizitarea Sagradei Familia.
Ziua a treia a demarat cu o plimbare pe celebrul bulevard Rambla, cu staționări gurmande la Bocheria, succedate de incursiuni medievale în fascinantul cartier Barri Gothic, cu nu mai puțin faimoasa Catedrală a Mării.
Finalul expediției barceloneze nu putea omite Arcul de Triumf, la fel de maiestuos ca acela din capitala franceză.