Ce poți face de 1 Decembrie la Borșa? Localnicii și turiștii care aleg să petreacă minivacanța de Ziua Naţională în Stațiunea Turistică Borșa sunt așteptați, începând cu ora 17, la stația finală a telegondolei.
Totul se va desfăşura într-o atmosferă autentic românească, prin programul folcloric susținut de Ansamblul Cercănelul din Borșa, foc de tabără și spectacol pirotehnic. „Odată cu lăsarea serii vom porni instalația nocturnă pe ritmuri pline de energie, pe hituri românești mixate de DJ PYT. Astfel, vă așteptăm la cota 1.600 m să intonăm Imnul României. Instalația va fi deschisă în intervalul orar 10 – 21 pentru plimbare. Dacă condițiile meteo vor fi favorabile, împătimiții schiului vor putea schia pe partea superioară a pârtiei”, au precizat administratorii domeniului turistic.






























