Ansamblul Ţibleşul a concertat în Helsinki

0
309

O provocare uriaşă pentru ansamblul de la poalele Munţiilor Ţibleş: reprezentarea României în Finlanda, în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada României. Îmbrăcaţi în straie tradiţionale, membrii ansamblului au pus în scenă un spectacol complex prin care au prezentat hori tradiţionale din “Ţara Lăpuşului”, colinde, cântece patriotice şi un Joc la şură.
Acompaniaţi de orchestra proprie, tradiţionalul „joc p-alungu”, alături de „jocu în sus” şi nu în ultimul rând emblematica „hore în grumaz”, interpretată de Onişor Pop, au răsunat în sala de concerte şi spectacole Musiikkitalo. Timp de o oră, delegaţia maramureşeană “a oprit timpul în loc”, atât pentru românii prezenţi, cât şi pentru străinii din sală. Spectacolul s-a încheiat cu o horă a ansamblului, la care au participat românii prezenţi şi, în mod surprinzător, ambasadori ai altor ţări, antrenaţi fiind de starea de bine pe care a insuflat-o evenimentul.
Delegaţia a avut parte şi de unele obstacole. Primul avion, cel de la Cluj, a decolat cu o întârziere de circa 3 ore şi 30 de minute, fapt ce a dus la pierderea zborului de legătură din Frankfurt spre Helsinki. A urmat o noapte dormită în aeroport şi o sosire în Helsinki cu aproximativ 6 ore înainte de începerea spectacolului. Odată ajunşi la destinaţie au aflat de lipsa bagajelor, inclusiv a portului popular. Într-un final, după intervenţiile reprezentanților Ambasadei României şi cu implicarea activă a celor responsabili de la aeroportul din Helsinki, s-a reuşit, în timp record, transportul bagajelor din Frankfurt spre Finlanda, Musiikkitalo, primite cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului. Nici la întoarcere nu a mers mai bine, bagajele au rămas de această dată la escala din Munchen şi s-au întors ziua următoare în ţară.
Cu toate acestea se poate vorbi despre un eveniment reuşit al celor din Groşii Ţibleşului, care au reprezentat cu cinste Maramureşul şi România deopotrivă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.