În ultima zi din luna septembrie a fost organizată întâlnirea Cercetașilor Maramureșului pentru formarea echipelor de lideri 2026.
„Am început întâlnirea prin rugăciune, ne-am prezentat fiecare, am legat prietenii și am discutat ultimele detalii pentru deschiderea anului cercetășesc. Apoi ne-am împărțit pe cele două ramuri – Lupișori și Temerari – și am format echipele de lideri care îi vor însoți pe copii în aventura acestui an. Am pus împreună experiență și entuziasm, lideri cu vechime și lideri aflați la început de drum, oameni diferiți, dar uniți de aceeași dorință: să construim un mediu frumos și sigur în care copiii noștri să crească, să descopere, să învețe și să devină OAMENI”, au precizat reprezentanții cercetașilor. Proiectul „Cercetașii Maramureșului” a fost inițiat în octombrie 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, aflându-se sub directa coordonare a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului prin implicarea deosebită a unui grup semnificativ de preoți și credincioși ai eparhiei.































