Zeci de proiecte implementate în Borşa în 2023

0
155

Autoritatea locală din Borşa a avut parte de un an fructuos de-a dreptul, în care a reuşit să înceapă implementarea a zeci de proiecte, în valoare de sute de milioane lei, majoritatea reprezentând fonduri nerambursabile.
„Bilanț la final de an – 42 de proiecte în lucru cu contracte de finanțare deja semnate prin CNI, PNDL, PNRR, AFM, ANL, ADR Nord-Vest, Ministerul Turismului. Aceştia sunt finanțatorii celor peste 40 de proiecte cu o valoare care depășește 250 milioane lei (cca. 50 milioane euro), toate pentru Borșa” – a spus primarul Ion Sorin Timiş.
Dintre ele, se pot enumera câteva, extrem de importante, finanțate de Ministerul Dezvoltării prin programul de dezvoltare locală Anghel Saligny. Este vorba, în primul rând de ”Extindere sistem de canalizare menajeră în orașul Borșa”, zona Birț, până în Complexul turistic, proiect finanțat prin Programul Anghel Saligny, cu o valoare de 15.373.518 lei (aprox. 3 milioane euro). Prin proiect se vor racorda la rețeaua de canalizare a orașului complexul turistic și imobilele din cartierele Poposală, Cercănel, Fântâna și complexul turistic, renunțându-se la stația de epurare veche. Aportul primăriei este de 596.237 lei (cca. 120.000 euro), restul fiind asigurat de finanțator.
Pentru acest proiect s-a organizat licitația, în prezent fiind în faza de evaluare a ofertelor depuse de cei 3 participanți. În luna martie se va da ordinul de începere a lucrărilor cu termen ma­xim de finalizare a celor 8 km de rețea de canalizare în 31 decembrie 2026.
Apoi este proiectul ”Introducerea rețelelor de canalizare și racorduri canal în cartierul Repedea”. Investiţia, finanțată prin Programul Anghel Saligny, are o valoare de 9.935.681 lei (2 milioane euro). Acesta prevede racordarea a 509 imobile de pe Strada Repezii și Crângului, o rețea de canalizare de 7 km, și refacerea cu covor asfaltic a celor două străzi. Din totalul proiectului, suma de 424.810 lei (85.000 euro) este suportată de la bugetul local, restul fiind asigurat de finanțator. Proiectul a fost atribuit, prin licitație, firmei de construcții, iar ordinul de începere a șantierului se va da în 15 martie 2024, termenul de finalizare fiind 11 iulie 2025.
Putem aminti și proiectul de ”Reabilitare și modernizare sistem de alimentare cu apă în orașul Borșa, cartierele Baia Borșa – Rotundu”, finanțat prin Programul Anghel Saligny cu 18.287.575 lei (aprox. 3,7 milioane euro). Acesta prevede construirea unei noi stații de tratare a apei în zona Baia Borșa și racordarea ei la rețeaua de aprovizionare cu apă, înlocuirea magistralelor de alimentare cu apă până în Cartierul Baia Borșa și amenajarea drumului de acces și a rețelelor de utilități la noua stație. Din proiect, suma de 509.300 lei (110.000 euro) va fi asigurată de la bugetul local, iar restul de la finanțator. În prezent, s-a finalizat proiectul tehnic și se lucrează la întocmirea documentației pentru licitație publică electronică. Termenul estimat pentru începerea lucrărilor este 15 martie 2024, iar termenul de finalizare este 31 decembrie 2024.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.