Fraudare concurs de angajare la DSP!

1
180

Și-au recunoscut vinovăția în fața procurorilor
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpatelor:
• ILEA IVETTE-ALE­SSANDRA, la data faptei director executiv al Direcției de Sănătate Publică Maramureș
• DIACONIȚA OL­TEA, la data faptei șef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Maramureș
• H.L.M., persoană fizică, fără vreo calitate specială, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
• În perioada septembrie-noiembrie 2023, inculpata Ilea Ivette-Ale­ssandra, în calitatea menționată mai sus, ar fi remis, în două rânduri, lista cu subiectele propuse (puse la dispoziție de către inculpata Diaconița Oltea) candidatei H.L.M. la postul de ”inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Control în Sănătate”, scos la concurs de instituția pe care o conducea.
• În data de 26 septembrie 2023, cu tot “ajutorul” primit, inculpata H.L.M. nu ar fi reușit să obțină punctajul minim de promovare a probei scrise, concursul urmând a fi reluat la o dată ulterioară (27 noiembrie 2023).
De data aceasta, inculpata H.L.M. ar fi terminat prima proba de concurs. La ieșire din sala unde s-a desfășurat concursul, asupra acesteia ar fi fost găsit și ridicat de către procurorii anticorupție un set de înscrisuri în care erau menționate subiectele propuse de membrii comisiei, ce ar fi fost primite de candidată în maniera de mai sus.
În prezența avocaților, cele trei inculpate au declarat că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
• 2 ani închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, în ca­zul inculpatei Ilea Ivette-Alessandra
• 1 an și 10 luni închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, în cazul inculpatei Diaconița Oltea
• 1 an și 6 luni închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, în cazul inculpatei H.L.M.
Dosarele de urmărire penală privind pe inculpatele Ilea Ivette-Ale­ssandra, Diaconița Oltea și H.L.M. împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Maramureș.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.